Misterul morţii lui Eminescu: de ce a fost marele poet otrăvit cu mercur? Cine avea interesul să-l elimine din viaţa publică?

0
14 vizualizari

Astăzi se împlinesc 130 de ani de la moartea “luceafărului poeziei româneşti”, Mihai Eminescu, cel care s-a stins pe 15 iunie 1889, la doar 39 de ani. Legat de moartea sa există o teorie a conspiraţiei, care spune că Eminescu nu a murit ca urmare a unei complicaţii date de boala care ar fi suferit (sifi*lis). Decesul s-a produs în Casa de sănătate a medicului Șuțu din București, Eminescu fiind înmormântat apoi la Cimitirul Bellu.

Dr. N. Tomescu, unul dintre medicii care s-au ocupat de Eminescu, nota în unul din jurnalele sale: “Oricum ar fi, sfârșitul total nu părea iminent, căci el se nutrea bine, dormea și puterile se susțineau cu destulă vigoare. Un accident (Eminescu a fost lovit în cap cu o piatră de către un pacient nebun), însă de mică importanță, a agravat starea patologică a cordului și a accelerat moartea”. Tot medicul Tomescu nota după autopsie: “Eminescu n-a fost sifilitic… Adevărata cauză a maladiei lui Eminescu pare a fi surmenajul cerebral, oboseala precoce și intensă a facultăților sale intelectuale”. Sau poate a fost otrăvit, mă întreb eu?

În 1883, deodată, brusc, Eminescu pare să fi “înnebunit”. “Dl. Mihai Eminescu, redactorul ziarului Timpul, a înnebunit. Dl Paleologu va lua direcțiunea sus-zisului ziar”, spunea presa vremii. El a fost internat forţat. Încă de la prima internare, protocolul de examinare și de internare a fost încălcat întru-totul, însă nu cu intenția de a-i face vreun favor. Diagnosticele puse de anumiți medici erau fanteziste și nu se bazau pe observarea simptomelor, care păreau să indice altceva. Atât familia, cât și Veronica Micle au fost ținuți departe de Eminescu și neinformați asupra stării acestuia.

După ce i s-a pus diagnosticul nemotivat de sifilis (Eminescu nu manifesta simptomele proprii bolii), și având în vedere că la vremea respectivă nu există un tratament concret împotriva acestei boli, medicii din ospiciu l-au trecut pe un tratament șoc pe bază de mercur. Tratamentul i se administra regulat, în ciuda faptului că era cunoscută încă de pe atunci toxicitatea acestei substanțe, chiar și în doze foarte mici. Însă pentru tratamentul lui Eminescu, dozele depășeau cu mult limită permisă.

La reanalizarea recentă a autopsiei de către doctoral Vladimir Beliș, specialist în medicină legală, și a doctorului Ovidu Vuia, neuropsihiatru, s-a dovedit că bolile lui Eminescu nu erau decât simple fabulații, o modalitate de a acoperi necesitatea suprimării acestuia. Dr. Ovidiu Vuia a scris următoarele: “Concluziile mele, că medic neuropsihiatru, cercetător științific, autor a peste 100 de lucrări în domeniul patologiei creierului, sunt cât se poate de clare. Eminescu nu a suferit de sifi*lis și nu a avut demența paralitică”.

Dar cine a vrut să-l suprime pe Eminescu şi de ce? Eminescu s-a arătat foarte vehement și intransigent în ceea ce privește înstrăinarea Basarabiei, a politicii interne care urmărea aservirea scopurilor Imperiului Austro-Ungar (printre care renunțarea la Ardeal). Iată de ce Eminescu devenise o problemă internațională. În momentul în care va începe să atace și conducerea Partidului Conservator, aceștia vor înțelege că este timpul să facă ceva pentru a-i astupa gura.

Eminescu avea să fie implicat în dezvăluirea afacerii Warszawsky, în care intendentul armatei ruse, baronul A.M. Warszawsky, a oferit mită pentru a obține dreptul de a cumpăra la prețuri mici alimente din România și de a le vinde mai departe armatei țariste, la prețuri mult mai mari. Odată cu acest privilegiu a primit și dreptul de a achiziționa care cu boi, folosite pentru transportul mărfii. Această afacere a însemant creșterea considerabilă a averii baronului și ruinarea țăranilor români din zonă care își câștigau existența din transportul mărfurilor peste Dunăre.

În 1882, Eminescu ia parte la înființarea unei societăți secrete, “Societatea Carpații”, care va atrage atenția marilor puteri europene prin natura conspirativă a discuțiilor ce aveau loc la aceste întruniri. Scopul principal al acestor reuniuni era susținerea Ardealului în favoarea dezlipirii de Imperiul Austro-Ungar și alipirea lui de țară. Iată ce conținea o parte din raportul pe care ambasadorul austriac la București, baronul Mayer, l-a transmis superiorilor săi: “S-a stabilit că lupta împotriva Austro-Ungariei să fie continuată. S-a recomandat membrilor cea mai mare prudență. Eminescu, redactor principal la Timpul, a făcut propunerea ca studenții transilvăneni de naționalitate română, care frecventează instituțiile de învățământ din România pentru a se instrui, să fie puși să acționeze în timpul vacanței în locurile natale pentru a orienta opinia publică în direcția unei Dacii Mari”. 

Aşadar, misterul morţii lui Eminescu rămâne în istorie…

Sursa: activenews.ro