Unul din „Sfinţii Părinţi ai Bisericii Creştine”, Sf. Irineu, ne spune că acest Univers a fost creat de „Demiurgi” şi nu de Dumnezeu-Tatăl?


gnosticism 90Sf.Irineu a fost unul dintre cei mai importanţi „părinţi ai Bisericii creştine”, având un rol important în perioada de început a dezvoltării teologiei creștine. Cea mai importantă carte scrisă de Irineu este „Împotriva Ereziilor”, o combatere detaliată a gnosticismului, ce reprezenta în acea vreme o amenințare serioasă pentru Biserică.

Bun… Atunci eu rămân nelămurit cu această afirmaţie a Sf.Irineu care spunea în ceea ce priveşte sacrificiul cosmic al lui Hristos: „când cel Necreat, Tatăl fără Nume, a văzut corupţia omenirii, El Şi-a trimis primul născut, Nous, în Lume, sub înfăţişarea lui Iisus Hristos, pentru mântuirea celor care cred în El, cu puterea celor care au creat lumea. Acesta a apărut între oameni ca Iisus Omul şi a făcut miracole”.

Aşadar, de ce spune la plural „…cu puterea celor care au creat lumea”? Lumea n-a fost creată doar de Dumnezeu? Sau se referă la Trinitate? Interesant e faptul că gnosticii credeau că Creatorul Lumilor de Jos a creat universul terestru cu ajutorul celor şase fii ai săi, sau al emanaţiilor, pe care le-a format din şi în El. Gnosticii mai credeau că Creatorul acestui univers sau Demiurgul era cauza tuturor mizeriilor şi că era o creatură rea, care prin construirea acestei Lumi de Jos a separat sufletele oamenilor de adevăr încătuşându-i în corpurile lor mortale.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock