
În mijlocul vastului deșert din nordul Arabiei Saudite, se află un monument străvechi impresionant, un adevărat castel situat în mijlocul nisipurilor, fiind sculptat într-o piatră masivă naturală. Fațada sa are linii curate și unghiuri drepte, în contrast cu suprafața naturală a pietrei, iar structura este incredibilă. Văzându-l, îţi vine în minte întrebarea: Cine l-a construit? De ce? De cât timp se află aici, înconjurat de un deşert imens? Cu ce scop a fost ridicat castelul?
Structura este cunoscută sub numele de Qasr al-Farid, care înseamnă „castel singuratic” și a fost construit în primul secol d.Hr., în timpul Regatului pre-islamic Nabatean. Este situat în Mada’in Saleh, zona în care se găsesc peste o sută de monumente similare. Ştiţi care era capitala Regatului Nabatean? Străvechiul oraş Petra din Iordania, un oraş construit pentru giganţi, aşa cum arătam într-un articol din noiembrie 2013 (Petra, străvechi oraş construit pentru giganţi! Aici se vor ascunde cei 144.000 de oameni aleşi de Dumnezeu în timpul Apocalipsei?).
Dar, arheologii pretind că i-au dezlegat misterul. Astfel, aflăm că Qasr al-Farid nu e de fapt un castel, ci un mormânt. E neterminat, și, în acest stadiu, ne permite o privire asupra modului în care nabateenii construiau clădirile masive din piatră. Aceştia foloseau piese întregi de gresie, iar sculptura era realizată de sus până în jos. Nabateenii au împrumutat elemente decorative de la egipteni, greci şi asirieni. Dimensiunea mormântului indică statutul social al persoanei. Qasr al-Farid este cel mai mare dintre cele 131 de morminte din zonă. În ciuda faptului că este vechi de 1900 ani, Qasr al-Farid este în stare foarte bună, datorită climei uscate din regiune.
Astăzi, Qasr al-Farid nu este chiar un loc singuratic. Turiştii vin să-l viziteze, iar tot situl arheologic a intrat în Patrimoniul mondial UNESCO.

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025