Citeam pe National Geographic un articol din 18 iulie despre misterul oraşului roman Palmyra (aflat actualmente în Siria), dispărut de mai bine de 1 mileniu, dar care a supravieţuit sute de ani în mijlocul deşertului. În finalul articolului se spune că arheologii occidentali nu mai pot efectua săpături printre ruinele oraşului, ca urmare a războiului civil declanşat în Siria. Cine ştie ce artefacte misterioase urmează să fie descoperite acolo sau au fost deja descoperite… Asta îmi întăreşte ideea că Occidentul doreşte să atace Siria şi Iranul pentru a avea acces la străvechile artefacte misterioase din Orientul Mijlociu (aşa cum spuneam în acest articol: https://www.lovendal.ro/wp52/sua-vrea-sa-atace-siria-si-iranul-pentru-a-avea-acces-la-stravechi-artefacte-misterioase-din-orientul-mijlociu/).
Dar, revenind la articolul de pe National Geographic, iată o mică sinteză a sa:
* Odată ce caravanele antice, care transportau bunuri din Asia (mătase, argint, condimente etc.) treceau prin deșertul arab, ele se opreau în Palmyra, care era văzută ca o oază în mijlocul deşertului. Şi ce oază: temple, străzi, coloane monumentale, case, străzi pavate etc.
* Dar oare cum a fost posibil ca să fie construit şi să supravieţuiască de-a lungul timpului un asemenea oraş în mijlocul deşertului arid al Siriei, având în perioada sa de prosperitate şi 200.000 de locuitori?
* Pentru a se putea răspunde la această întrebare, arheologul norvegian Jorgen Christian Meyer a început în 2008 un amplu program de cercetare, pe o suprafaţă de 104 kilometri pătraţi, la nord de oraşul Palmyra.
* Astfel, prin imaginile luate de pe satelit, arheologii au găsit mai mult de 20 de foste ferme agricole, situate la nordul oraşului, în plus faţă de 15 ferme găsite deja la vestul oraşului.
* În plus, cercetătorii au descoperit urmele unei reţele imense de rezervoare şi canale artificiale, create pentru a capta şi a înmagazina ploile din furtunile sezonale din regiune.
*Analizând terenul din jurul oraşului, s-a descoperit că acesta era cultivat în trecut cu măsline, smochine şi fistic. De asemenea, se pare că în zonă s-a mai cultivat grâu şi alte cereale. Asta, deşi în prezent pământul respectiv este o stepă uscată.
* Mulţi ar spune că acum 2 milenii, climatul ar fi fost altul în regiune, ceea ce ar fi permis înflorirea oraşului Palmyra, dar arheologul norvegian crede că este vorba de ingeniozitatea inginerilor care au construit oraşul în antichitate: „Dacă s-ar investi timp şi energie, pământul din zonă are un imens potenţial agricol”, adaugă el.
* Vechii locuitori au reuşit să capteze până la 15 centimetri de ploaie pe an. Sistemul a funcţionat până în jurul anului 700 d.Hr., atunci când oraşul Palmyra a ajuns în ruine.
P.S. Totuşi, deşi arheologii cred că au rezolvat misterul înfloririi acestui oraş, eu am multe nelămuriri. De exemplu, ţinând cont de faptul că oraşul avea 200.000 de locuitori, iar fiecare persoană avea nevoie pe zi de minim 2 litri de apă, aceasta înseamnă că anual trebuiau colectaţi şi înmagazinaţi cel puţin: 2 x 200.000 x 365 zile = 146 de milioane de litri de apă. Am făcut calculele şi am ajuns la concluzia că, pentru a înmagazina această cantitate de apă, trebuiau construite rezervoare cu o suprafaţă de 9,7 de kilometri pătraţi. N-am găsit nicăieri în articol în care să se scrie despre o asemenea descoperire…