Un fost cosmonaut sovietic susţine că OZN-urile nu există


ozn20Un cosmonaut sovietic a rupt tăcerea şi a dezvăluit că fenomenul OZN nu a existat niciodată în fosta URSS, cel puţin potrivit documenelor oficiale.

Potrivit lui Vladimir Kovalenok, un fost cosmonaut sovietic, pe vremea când lucra pe orbita Pământului a dat pentru prima oară „nas în nas” cu un OZN. Atunci, l-a rugat pe partenerul său, Viktor Savinykh, să găsească repede o cameră pentru a capta imagini cu OZN-ul. Însă în timp ce Savinykh cauta cameră, OZN-ul a explodat şi s-a desfăcut în două părţi legate între ele de ceva asemănător unui pod şi a dispărut înainte să fie fotografiat.

Curând după explozia misteriosului obiect, pe Pământ a fost înregistrată o puternică emisie radioactivă, a mai precizat Kovalenok la o conferinţă de presă, informează Pravda.

Un alt lucru straniu pe care l-a păţit astronautul s-a petrecut atunci când un aparat video a pornit de unul singur începând să deruleze filmul preferat al echipajului aflat atunci pe orbită. Potrivit lui Kovalenok, mulţi dintre colegii săi au văzut sau au trăit de-a lungul carierei lor astfel de lucruri neobişnuite, însă au decis să nu le împărtăşească marelui public.

Pe de altă parte, psihologii avertizează adesea cosmonauţii înainte ca aceştia să plece în misiunile lor spaţiale că ar putea trăi un fenomen cunoscut ca stare alterată de conştiinţă. Un cosmonaut rus a declarat, de pildă, în 1994, ca el şi partenerul său au avut numeroase viziuni atunci când, vreme de şase luni, au lucrat la bordul staţiei Mir: li se părea că se transformă în creaturi ciudate – animale sau chiar umanoizi de origine extraterestră.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.