Cel mai organizat serviciu de luptă contra incendiilor, din antichitate, l-au avut romanii. În vechile izvoare istorice sunt menţionate organizaţiile pe care acest popor le avea pentru supravegherea cetăţenilor pe timp de noapte şi care alarmau populaţia în caz că izbucnea vreun incendiu. Funcţionarii cetăţenilor care conduceau aceste organizaţii purtau numele de edili. Omul politic roman Crassus (114-53 î. Chr.) îşi înfiinţase un serviciu personal pentru stingerea incendiilor, în care lucrau 500 de sclavi. Dacă o locuinţă lua foc, aceştia nu începeau stingerea ei până ce proprietarul casei cuprinse de flăcări nu o vindea lui Crassus şi, astfel, acest vestit aristocrat roman ajunsese să stăpânească aproape jumătate din suprafaţa Romei.
În timpul împăratului roman Octavian August (27 î. Chr. – 14 d. Chr.) s-a organizat la Roma un serviciu militarizat de pază contra incendiilor. Astfel, o legiune, care avea 2.400 de oameni, era împărţită în şapte cohorte, corespunzătoare celor şapte coline ale Romei. Fiecare cohortă se afla sub ordinul unui prefect şi avea două posturi de pompieri, mai mulţi aquari (sacagii) şi fabi (scargatori de ziduri). În dotarea acestor „unităţi de intervenţie” intrau scări, aparate de stins, cetones (saci umpluţi cu iarbă de mare udă), siphones (un fel de puşti care aruncau apă) şi partical (căngi).
După cum se poate observa, în fiecare cohortă oamenii erau împărţiţi pe specialităţi, după atribuţiile pe care le aveau de îndeplinit în acţiunea de stingere a incendiilor. Unii răspundeau de aprovizionarea cu apă, pe care o transportau cu găleţile, alţii acţionau în focar cu ajutorul unor cârlige sau chingi cu care dărâmau zidurile şi acoperişurile caselor cuprinse de flăcări, urmaţi de cei specializaţi în stingerea focurilor mai mici, pe care le înăbuseau cu ajutorul unor pături speciale şi alţii, care interveneau cu nişte perne speciale pentru amortizarea căderii victimelor. Multe case situate în diferite puncte ale oraşului erau dotate cu clopote de alarmă. După modelul Romei, în cuprinsul Imperiului Roman, numeroase municipii îşi aveau create propriile cohorte de pompieri.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Cel mai organizat serviciu de luptă contra incendiilor, din antichitate, l-au avut romanii. În vechile izvoare istorice sunt menţionate organizaţiile pe care acest popor le avea pentru supravegherea cetăţenilor pe timp de noapte şi care alarmau populaţia în caz că izbucnea vreun incendiu. Funcţionarii cetăţenilor care conduceau aceste organizaţii purtau numele de edili. Omul politic roman Crassus (114-53 î. Chr.) îşi înfiinţase un serviciu personal pentru stingerea incendiilor, în care lucrau 500 de sclavi. Dacă o locuinţă lua foc, aceştia nu începeau stingerea ei până ce proprietarul casei cuprinse de flăcări nu o vindea lui Crassus şi, astfel, acest vestit aristocrat roman ajunsese să stăpânească aproape jumătate din suprafaţa Romei.
