La 1 aprilie 1803, guvernul francez a dat publicităţii o lege care reglementa întrebuinţarea prenumelor. Noua lege glăsuia că: „începând cu ziua de astăzi nu se vor mai înmatricula decât prenume care se găsesc in diverse calendare sau nume care au fost purtate de către personalităţi istorice din antichitate. Înmatricularea oricărui alt prenume este strict interzisă”. Se observă că legea a văzut lumina zilei de l aprilie. A fost redactată atât de aiurit şi fără chibzuinţă, încât în locul trăsnăilor pe care au vrut să le evite, au apărut altele la fel de gogonate.
Chiar şi în actuala Franţă se întâmplă adesea ca interpretarea diferitelor paragrafe de lege să ţină de bunul plac al eternului oficiu al stării civile. Între taţi şi oficii se duce o luptă permanentă în legătură cu numele din calendare. Un tată a dorit să-i dea fetiţei sale numele de Automne. Funcţionarul s-a opus, însă energicul tată a pus mâna pe primul calendar ce i-a căzut sub ochi şi i-a arătat slujbaşului că numele este perfect legal, deoarece in calendar se află scris, negru pe alb, Automne (Toamna). Funcţionarul a capitulat, drept care părintele ameţit de victorie şi-a botezat, şi de ciudă, următoarele vlăstare cu numele de Iarna şi Vara (Hiver, Ete).
N-a reuşit, însă, să-şi dovedească dreptatea părintele care a ales pentru copilul său numele de Covor. A susţinut el sus şi tare că există un sfânt cu un astfel de nume. Ca umil care este absolut sigur de dreptatea sa, a prezentai calendarul unui mare magazin parizian în care pe una dintre file stătea scris: Tapis. Anume, respectivul magazin vindea în fiecare zi câte o marfă cu preţ redus iar pentru ziua aceea era la rând covorul.
De-abia a putut fi redus la tăcere un tată care se încăpăţâna să-şi boteze copilul: Dicat Gleton Bastopol. Se jura că aceştia sunt sfinţi care trebuie, neapărat, să se afle în vreun calendar. N-a putut fi descoperit de unde o fi adunat el aceste aşa-zise nume. Un alt tată a pretins pentru fetiţa sa numele de Syphilide. Funcţionarul îngrozit a încercat să-l facă să înţeleagă că poate este vorba de Sylphide, însă părintele se crampona cu încăpăţânare de numele Syphilide, fiindcă el aşa l-a auzit şi lui aşa-i place. Discuţia a fost stăvilită aducându-se drept argument legea din 1803. Numele a fost respins sub motivul că nu se află în niciun calendar şi nicio personalitate istorică nu există cu un astfel de nume.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
La 1 aprilie 1803, guvernul francez a dat publicităţii o lege care reglementa întrebuinţarea prenumelor. Noua lege glăsuia că: „începând cu ziua de astăzi nu se vor mai înmatricula decât prenume care se găsesc in diverse calendare sau nume care au fost purtate de către personalităţi istorice din antichitate. Înmatricularea oricărui alt prenume este strict interzisă”. Se observă că legea a văzut lumina zilei de l aprilie. A fost redactată atât de aiurit şi fără chibzuinţă, încât în locul trăsnăilor pe care au vrut să le evite, au apărut altele la fel de gogonate.
