Mii de stele din galaxia noastră se transformă în sfere de cristal
Primele dovezi directe ale unor stele pitice albe care se solidifică în cristale au fost descoperite de astronomii de la …
Primele dovezi directe ale unor stele pitice albe care se solidifică în cristale au fost descoperite de astronomii de la …
În 2011, o ştire din astronomie făcea înconjurul lumii. Citez ştirea respectivă de pe nasa.gov: Două echipe de astronomi au …
Precum unii au aflat deja, nava spaţială NASA New Horizons (lansată în spaţiul cosmic în 2006 pentru a studia planeta …
Cred că cei pasionaţi de paranormal au auzit de „Tăbliţele de Smarald ale lui Thoth”; acestea au o vechime estimată …
„Cartea lui Soyga” a fost scrisă în secolul al XVI-lea ca un posibil tratat de magie. Celebrul ocultist John Dee, …
Ce-aţi zice de ideea că pe planeta Saturn s-ar găsi un fel de „stargate” („poartă stelară”) sau „gaură de vierme”, …
Ultimele cercetări arată că materia şi energia întunecată ar fi un fluid cu o gravitaţie negativă. Această nouă teorie este …
Exista in aceasta lume, in acest Cosmos, o energie misterioasa, dar care sta la baza esentei acestui Univers. Ea nu …
CERN (Organizaţia Europeană de Cercetare Europeană) a hotărât să închidă pentru 2 ani Acceleratorul de Particule de la Geneva (Large …
Recent, părerile religioase ale lui Einstein (considerat a fi cel mai mare fizician al lumii) au câștigat atenția mass-mediei. O …
Pe Terra viața este organică. Acesta este compusă din molecule organice, alcătuite din compuși de carbon, excluzând carbonații și dioxidul …
Aţi auzit de Akasha? Sau de „Înregistrările Akashice”? Ce sunt ele cu adevărat? În funcție de filozofia sau religia citată, …
NASA a dat publicităţii o imagine a unui cluster galactic îndepărtat, care seamănă destul de mult cu nava spaţială din …
Este puțin probabil că vom explora vreodată Universul complet. De cele mai multe ori, trebuie doar să ghicim ce se …
La complexitatea Universului nostru se adaugă existenţa tărâmurilor, dimensiunilor, aspectelor diferite ale Cosmosului, care sunt neliniare şi nemateriale, după cum …
Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!