Sute de artefacte străvechi ce au fost descoperite (şi apoi ascunse publicului) în peşterile din Illinois pot fi văzute pe pagina de Facebook dedicată acestui subiect: https://www.facebook.com/illinoiscaves. Aici puteţi găsi o mulţime de fotografii, dar şi de videoclipuri. Dar care e istoria acestor artefacte? Peşterile din Illinois au fost descoperite pentru prima oară în primăvara anului 1925 de către un localnic pe nume Orville Lowery din localitatea Hickory Hill (aflată în sud-estul regiunii Marion din Illinois). Acesta, împreună cu fiicele sale, încerca să îndepărteze nişte stânci dintr-o zonă care trebuia să fie grădina familiei, când a dat de nişte găuri care s-au dovedit a fi intrări în peşteri.
Interesant e faptul că unii consideră că, ţinând cont de artefactele găsite, acestea ar putea face parte din…mormântul pierdut al împăratului Alexandru cel Mare (356-323 î.Hr.), cel mai mare împărat al antichităţii! Dar cum ar fi putut ajunge rămăşiţele mormântului lui Alexandru cel Mare (din Babilon, la vârsta de 33 de ani) în America, e greu de spus…
Povestea sarcofagului lui Alexandru cel Mare e următoarea: trupul său neînsufleţit a fost pus într-un sicriu de aur, şi apoi, după mai multe evenimente, a ajuns în Alexandria (Egipt), unde a rămas expus publicului timp de jumătate de mileniu, până la sfârşitul antichităţii. În anul 200 d.Hr., împăratul Septimius Severus a oprit accesul publicului la mormânt, iar după domnia fiului său, împăratul Caracalla, nu se mai ştie nimic de acest mormânt.
Iată în continuare câteva fotografii uluitoare descoperite în peşterile din Illinois. În fotografia de mai jos, acela nu e om, ci seamănă mai degrabă cu un extraterestru:
Iată şi un reptilian în aceste artefacte:
În total, există 275 de piese, 95% dintre ele fiind deja etichetate şi clasificate. Există, de exemplu, 27 de lingouri, 29 de monezi sau 18 lingouri de aur. Pe fiecare din aceste artefacte, găsim tot felul de simboluri, ca: elefanţi, vulturi, şerpi, rechini, dar şi figuri umane şi neumane. Inscripţiile de pe artefacte sunt în mai multe limbi: latină, numidiană, libiană şi punică. Inscripţiile din limbile non-americane nu mai face atât de fantezistă ipoteza că s-ar putea să fie vorba de mormântul nedescoperit al lui Alexandru cel Mare aflat în America, nu-i aşa?