Orgoni Crystal

 
Orgoni Crystal

 

Misterul din spatele celei mai mari afaceri din istoria modernă: “Afacerea Colierul”. “Omul din umbră” a fost regina Franţei?

1647

blankUna dintre cele mai mari afaceri din istorie este “Afacerea Colierul”, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, cea care a avut o contribuţie destul de mare în Revoluţia franceză de la 1789. Inspirat de aceste evenimente, celebrul scriitor Alexandre Dumas a redactat romanul “Colierul reginei”. Însă, Dumas face o mare greşeală: eroina principală a romanului său, contesa Jeanne de La Motte nu şi-a pus capăt zilelor la Londra în 1791 (aşa cum credea el), ci a murit undeva în Crimeea, în anul 1826.

Deşi contesa de La Motte şi-a ascuns adevărata identitate (se dădea drept “contesa Hachette”), la moartea ei, pe umărul ei se observau două semne făcute cu fierul înroșit. De unde proveneau aceste semne? Să ne întoarcem puţin în istorie…

O bijuterie de 1,6 milioane de franci…

Cam prin anii 1775-1776, bijutierii parizieni Boehmer și Bossange începură să confecționeze pentru Madame Dobarry, favorita rege­ lui Ludovic al XV-lea, un colier din briliante cum nu se mai afla în întreaga Europă. Dar abia începură cei doi bijutieri migăloasa lor activitate, că Ludovic al XV-lea a încetat din viață, iar madame Dobarry își pierduse orice influență la Curtea Franţei.

În noua situație, bijutierii au oferit colierul noului rege, Ludovic al XVI-lea, contra su­mei de 1.600.000 franci, dar cum bugetul Franței era secătuit, afacerea nu s-a putut încheia. Disperați, cei doi bijutieri au început să bată pe la porțile tuturor curților europe­ne, fără însă a găsi vreun cumpărător.

Întâmplarea face ca în vremea respecti­vă să vină la Paris un ofițer din provincie, contele de La Motte, a cărui soție – Jeanne – născută Valois de Saint-Remy – era ultima descendentă a familiei regale Valois. Folosindu-se de această situație, ea ajuns în scurt timp în relații surprinzător de apropiate cu Marie Antoinette, soţia regelui Ludovic al XVI-lea.

Și cam tot în timpul acela, se întorsese la Paris, venind de la Viena, unde fusese trimis diplomat al Franței, marchizul de Rohan. Acesta era îndrăgostit până peste cap de re­gină, din partea căreia nu se putea aștepta însă la niciun semn dătător de speranță. Având însă cunoștință de influența pe care contesa de La Motte o avea pe lângă regină, marchizul îi ceru să-i intermedieze o întâlnire cu suverana. În același timp, el îi oferi con­tesei o recompensă regească în cazul în care va reuși s-o convingă pe regină să cumpere colierul. Madame de La Motte, pentru care banii erau mai presus de orice, a acceptat.

Apar pe scenă doi trişori…

În aprilie 1784, Jeanne, cu ajutorul iubitului ei, Reteau de Villette, specialist în întocmirea de acte false, a preluat rolul de intermediar și a “organizat” o corespondență între mar­chiz și Marie Antoinette. Numai că de Rohan nu se mulţumea numai cu scrisori, el dorea să se întâlnească cu regina.

Jeanne de La Motte a găsit repede soluția. A căutat-o pe Nicole Legay, o insă din lumea interlopă a Parisului, care semăna leit cu Marie Antoinette. O atrase pe aceasta în mre­jele ei și îi spuse că regina dorește să-i facă o farsă marchizului, iar marchizului fiindu-i înmânată scrisoarea din partea reginei, prin care aceasta își exprima dorința de a face o plimbare împreună.

Pe întuneric, marchizul se întâlni cu femeia îmbrăcată identic ca regina. Aceasta i-a spus foarte concis: “Tot ce a fost între noi rămâne de domeniul trecutului și al amintirilor”. După care se auzi strigătul doamnei de La Motte “Vine!”, la care pretinsa regină, care obținuse 15.000 franci pentru rol, se făcu repede nevăzută.

La palatul lui Rohan, trăia aproape uitat contele Cagliostro. Acesta nu luase parte di­rect la acțiunea doamnei de La Motte, dar o ajuta pe aceasta participând la ședințele el de spiritism, la care invoca spiritul înainta­șilor lui Rohan. Acest aventurier italian îi pro­rocise marchizului dragostea reginei şi o carieră strălucită. Iar mar­chizul, care se și vedea prim-ministru al Franței, credea orice…

Cum a fost “păcălită” regina Franţei…

La un moment dat, de La Motte îi spuse că regina și-ar dori tare mult colierul, dar nu l-ar putea plăti decât în rate, sarcina inter­mediarului și garantului revenindu-i Rohan. Acesta îi chemă pe cei doi bijutieri și le spuse că regina dorește să cumpere, în rate, colierul. Rangul marchizului era o bună garanție în acest sens. Au semnat deci un acord pe care contesa de La Motte a avut apoi grijă să-l semneze însăși “regina”. Semnătura “reginei” nu trezi bănuiala nici marchizului, nici bijutierilor.

Colierul a fost adus la castelul lui Rohan și aici fu înmânat trimisului “reginei”. Din clipa aceea, colierul a dispărut fără urmă. Demontat, el a fost transportat în Anglia, unde soțul Jeannei de La Motte l-a vândut pentru 400.000 de lire.

Se apropia însă data scadenței primei rate. Marchizul de Rohan primise din partea “reginei” o scrisoare, prin care suverana îl ruga să o păsuiască până în octombrie 1785, adică să întârzie cu o lună plata primei rate. Și, pentru ca totul să fie cât se poate de limpede, contesa de La Motte i-a dat 35.000 franci pe care, zicea, ea, îi trimisese regina în contul primei rate, explicîndu-i și rațiunile pentru care suverana a fost nevoită să scrie cu alte caractere.

Începutul scandalului şi procesul

Însă, cei doi bijutieri bănuiră că ceva nu era în regulă. Au fost primiți de regină la Versailles, unde auziră din gura adevăratei regine cum că ea n-a cumpărat niciun colier și că nu are idee de toată povestea țesută în jurul acestuia. A urmat un scandal monstru, regele cerând ca toți cei amestecați în această afacere să fie pedepsiți exemplar.

Foarte interesant e faptul că nici la începutul întregului scandal, nici pe parcursul lui, de La Motte n-a schițat nici cel mai vag semn că ar avea de gând să se ascundă sau să fugă. Mai mult ca sigur, ea se baza pe protecția reginei. Să fie asta o dovadă că Marie Antoinette cunoștea întreaga mistificare pe care contesa o pusese la cale? Da, susțin unii istorici, și asta pentru ca tânăra regină să-și poată rezolva conturile cu marchizul de Rohan.

Tribunalul parizian a avut timp de 9 luni pe tapet această afacere, mai precis până la 31 mai 1786. Printre altele s-a reușit să se demonstreze că Rohan distrusese toate documentele referitoare la colier, inclusiv acordul semnat de… regină ! Doamna de La Motte aruncă toată vina pe umerii marchizului și ai lui Cagliostro, dar depozițiile martorilor în proces au reușit până la urmă să facă lumină în acest caz.

Marchizul și Cagliostro au fost eliberați; marchizul însă a fost obligat să plătească contravaloarea colierului dispărut. A plătit el, dar au plătit și urmașii săi, ultima rată fiind achitată de unul dintre urmași în anul… 1863!

Condamnarea contesei de La Motte la închisoare pe viaţă

Figura centrală a procesului a fost însă contesa Jeanne de la Motte. Ea a fost condamnată pe viață, după ce în prealabil i se va arde pe unul din umeri un semn anume. În ziua de 21 iunie 1786, de La Motte intra pe poarta închisorii unde trebuia să-și ispășească pedeapsa. Aici, călăul trebuia să-i imprime în piele, cu fierul înroșit, litera V, prima literă a cuvântului valeuse, care în franceză înseamnă hoață. Și, întrucât contesa n-a stat cuminte prima dată, călăul și adjunctul său s-au văzut siliți să-i repete plăcutul procedeu…

Evadarea din închisoare şi pretinsa moarte

În anul 1787, Jeanne de La Motte a reușit să fugă din închisoare ajutată, după părerea unanimă, de însăși Marie Antoinette. Contesa s-a stabilit în Londra unde nu a avut ceva mai bun de făcut decât să înceapă să-și publice memoriile. Care memorii o compromiteau grav pe suverana Franței. Soluția a fost găsită repede: la Londra și-au făcut apariția câțiva agenți francezi care au distrus întregul tiraj și care o urmăreau pas cu pas pe contesă, în speranța că vor da cumva de colier.

În anul 1791, în scriptele bisericii Lambert din Londra se putea citi știrea despre încetarea din viață a contesei de La Motte, care, sărind pe fereastră, a murit instantaneu… Pentru Jeanne de la Motte a fost desigur floare la ureche să regizeze moartea contesei Jeanne de La Motte și “nașterea“ doamnei Hachette…

Orgoni Crystal