Extrem de interesantă harta de pe contul de Flickr a lui Daniel Siegfriedsohn, care, conform domniei sale ar fi fost publicată la Londra în anul 1835. Primul lucru care îţi atrage atenţia la această hartă îl reprezintă faptul că poartă numele de „Germania Dacia”, ambele nume cât se poate de „româneşti”. Cel mai curios îl reprezintă folosirea numelui de „Germania”, în loc de englezescul „Germany”; pesemne că editorul hărţii a hotărât să păstreze denumirile originale în limba latină. Acest lucru se observă şi din folosirea numelui latin de „Mare Hadriaticum”, de exemplu, în loc de „Adriatic Sea”, adică „Marea Adriatică”. Acest lucru ar putea însemna că harta ar fi posibil să fie o copie după o hartă mult mai veche, probabil una antică.
În al doilea rând, trebuie să aflăm la ce perioadă istorică se referă această hartă. În afară de Germania şi Dacia, vedem teritorii ca Sarmatia (Ucrania/Rusia de astăzi) sau provincii ca Noricum (Austria de azi) sau Illyricum (fosta Iugoslavie din secolul al XX-lea). Să ne referim puţin la istoria lui Noricum. Aceasta apare în geografia antică ca fost regat celt în Austria de astăzi, și mai târziu, ca o provincie romană. Noricum a fost încorporat în Imperiul Roman în 16 î.Hr. O lungă perioadă de timp, locuitorii s-au bucurat de autonomie, sub un conducător propriu, și au făcut comerț cu romanii. În jurul anului 40 d.Hr., Regatul Noricum a fost, în cele din urmă, încorporat în Imperiul Roman de către împăratul Caligula.
În concluzie, putem spune că harta aceasta reproduce cum arăta Europa acum circa 2.000 de ani, în timpul Imperiului Roman. Precum se vede, atunci Dacia reprezenta un regat foarte puternic în Europa, înainte de a fi transformat în provincie romană ceva mai târziu. El ocupa teritoriul României de azi (mai puţin Dobrogea), la care se adăuga Basarabia, Ungaria de azi şi mici bucăţi din Ucraina şi Serbia de astăzi.
Sunt curios acum ce-o să mai spună adversarilor „dacopaţilor”, aşa-zişii istorici care cred că Dacia a fost un teritoriu neînsemnat în trecut…