Ce este sinestezia „atingerea în oglindă”? În primul rând, sinestezia reprezintă „o percepere simultană pe cale senzorială diferită a unui stimul receptat la nivelul unui analizator”. Şi atunci ce-ar putea însemna sinestezia „atingerea în oglindă”? Putem găsi o explicaţie foarte bună pe acest site, synesthesiatest.org: „Să presupunem că vă duceţi cu un prieten foarte apropiat la doctor, unde este examinat cu stetoscopul, i se bate cu ciocănelul pe genunchi sau i se face un vaccin. Dacă aţi fi în locul lui, voi aţi simţi stetoscopul pe piele, ciocănelul de pe genunchi sau vaccinul din muşchi. Aceasta este sinestezia atingerea în oglindă.” Aşadar, pur şi simplu simţim senzaţiile altor persoane. Aceasta este o impresie, dar unii au o putere a minţii atât de mare încât chiar simt pe propria piele senzaţiile altora. În acest caz, mintea creează realitatea.
A simţi senzaţiile şi emoţiile altora este o afecţiune rară, dar ea există. Dar a simţi „senzaţiile” maşinilor, deci al unor obiecte fără viaţă, este un caz cu adevărat neobişnuit şi incredibil. Acest lucru apare însă în cazul unei fete de 15 ani din Texas (SUA). Într-un interviu recent Psychology Today, fata, cunoscută cu numele de Kelly, ne vorbeşte despre legătura ei neobișnuită cu mașinăriile.
Fata descrie această experienţă ca şi cum ar avea „un membru în plus”, o extensie a propriului corp, atunci când ea se află lângă un aparat pe care ea nu-l atinge. „Când mă uit la accidentele de mașini dintr-un film, le simt cum acestea pur şi simplu se rup în mine, și de aceea trebuie să nu le mai privesc, pentru ca stimulii să nu mai acţioneze”, spune Kelly. Ea menționează automobilele, roboții, scările rulante, încuietorile, ca exemple de obiecte mecanice care acționează în calitate de stimuli pentru mintea sa.
„Simt o conexiune cu toate părţile mecanice care se mişcă. Cea mai bună analogie ce o pot folosi pentru a explica cum funcţionează totul îl constituie radio-ul. Simțurile mele reprezintă radio-ul, iar diferitele maşinării sunt staţiile radio, pe frecvenţa cărora creierul meu se acordă. De exemplu, dacă eu mă aflu într-un mall, înconjurată de scări rulante, lifturi, autovehicule, ceasuri şi alte maşinării, sunt prea multe posturi pentru „radio”-ul meu pentru a le procesa. Atunci eu nu simt nimic deosebit, pentru că senzorii mei sunt prea „aglomeraţi” pentru a mai procesa ceva. Singurul mod prin care mă pot acorda la o maşinărie este să mă concentrez doar pe ea, ignorând tot ce este în jurul meu. În momentul în care „simt” maşina sunt conştientă de propriul meu corp şi nu mă identific cu maşina. E ca şi cum eu şi maşina suntem conectaţi, fără a deveni parte dintr-un ceva”.
Kelly spune că vrea să urmeze o carieră în inginerie, abilităţile care le deţine putând s-o ajute în viitoarea sa profesie. Deocamdată însă oamenii de ştiinţă nu au nicio teorie despre cum funcţionează această legătură „subtilă” dintre mintea unei fete de 15 ani şi maşinăriile mecanice, reci şi fără viaţă.