Textele sacre hinduse spun că strămoşii arienilor (rasa albă) nu s-au născut pe Pământ, ci pe o stea din Calea Lactee (Sirius este o stea din Calea Lactee). Primul nostru strămoş este Aryaman. „Drumul lui Aryaman este drumul care duce de la o stea la Pământ” (text vedic).
Izvoarele tradiţionale atestă o origine extraterestră a oamenilor din rasa albă, precizând că prima călătorie ale cărei urme s-au păstrat s-a făcut pe traseul Sirius-Pământ. Când a avut loc acest eveniment? Undeva în urmă cu 10.000-13.000 de ani. Se spune că acum 12.000 de ani a avut loc celebrul „potop al lui Noe”.
Dar, în urmă cu aproximativ 5.000 de ani a avut loc a doua „invazie” a extratereştrilor, cea a venusienilor. Mult timp, astronomii au crezut că planeta Venus aparţinea sistemului solar de miliarde de ani. Dar, adevărul este altul: Venus a fost o cometă care a pătruns în sistemul nostru solar acum 5.000 de ani.
Un calendar antic descoperit la Boghaz-Keni, înşiră un număr considerabil de stele şi planete, dar cu o lipsă importantă: Venus. Deci, acum circa 5000 de ani, babilonienii nu ştiau de existenţa ei. Democrit susţinea, dar din păcate fără a argumenta, că Venus este o cometă şi nu o planetă. Indigenii din Samoa povestesc că, la un moment dat, Venus a făcut o „cursă sălbatică”, iar chinezii, indienii şi alte popoare amintesc de trena de foc care a însoţit cândva planeta.
Şi mai interesant, conform unei tradiţii amerindiene, prima femeie a umanităţii a fost Ocejona, fiinţă venită de pe Venus, într-un car mai strălucitor decât Soarele.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025