Soarele este o “poartă stelară” prin intermediul căreia se poate călători instantaneu în orice colţ al Universului


Trebuie să recunosc că sunt un fan al fizicianului iranian Nassim Haramein, nu neapărat întrucât afirmaţiile sale ar fi 100% adevărate, ci pentru ingeniozitatea lor. Întotdeauna am admirat persoanele cu idei inovative şi posibil reale.  Într-un articol publicat în octombrie 2010 (https://www.lovendal.ro/wp52/vulcanii-de-pe-pamant-sunt-folositi-de-ozn-uri-ca-porti-stelare/) Haramein spunea printre altele:

„OZN-urile există şi ele vin din alte locuri din Univers, ajungând la noi prin intermediul Soarelui, a Pământului sau a altor planete. Fizicianul iranian consideră că fiecare Soare conţine câte o gaură neagră. Orice civilizaţie extraterestră care doreşte să intre în sistemul nostru solar cu ajutorul unor nave gigantice, de mărimea Pământului, ar face-o prin „poarta stelară” a Soarelui nostru. Astfel, se pot explica mai bine petele solare. Dacă, însă, OZN-ul este de dimensiuni mai mici, acesta ar putea folosi vulcanii ca „poartă stelară”.

În articolul publicat ieri, 13 martie 2012 (https://www.lovendal.ro/wp52/conform-fotografiilor-nasa-in-soare-a-aparut-un-triunghi-misterios-iluzie-optica-sau-altceva/) vorbeam despre posibilitatea ca triunghiul misterios văzut în interiorul Soarelui să fie pur şi simplu o „poartă stelară” pentru călătoriile stelare, gândindu-mă astfel la ideile fizicianului Haramein.

Dar iată câteva din ideile sale despre aceste „călătorii stelare”:

De ce „Zeii Soare” au fost numiţi aşa de civilizaţiile antice?

„Zeii Soare” din mitologiile lumii trebuie să fi fost aşa dintr-un anumit motiv. Ei au fost numiţi „Zei Soare” în toate civilizatiile antice egiptene, mayaşe, chineze etc. Iar motivul e simplu: stelele au fost folosite ca porţi stelare pentru a merge dintr-o parte a galaxiei în alta. De aceea, de exemplu, tradiţiile antice din multe ţări vorbesc despre Soare ca „uşa” din care provin „Zeii Soare”. Ei vorbesc despre gaura neagră din centrul galaxiei noastre, adică de Soarele Central, de la care pot fi accesate toate stelele din galaxie. Aşadar, dacă intrăm în Soare, ajungem în centrul galactic, iar de acolo, în alt sistem solar al galaxiei.

Gaura neagră din mijlocul Soarelui

Referitor la petele solare, în spectrul optic  ele apar ca fiind negre. Petele solare sunt vizibile atunci când Soarele devine foarte activ. Dacă vă uitaţi cu atenţie la petele solare, atunci putem vedea cum focul de la suprafaţa Soarelui este absorbit în interior. O pată solară este un vartej imens aflat în mijlocul Soarelui…aşadar nu este un eveniment de suprafaţă. Dar, în mijlocul Soarelui se află o imensă gaură neagră, lucru observabil prin intermediul petelor solare.

Poţi călători fără probleme prin întreaga galaxie

Dacă ar trebui să călătoreşti prin întreg Universul, iar totul din Univers este
o singularitate, atunci ai putea construi o navă spaţială care ar putea călători în interiorul singularităţii. Acea navă ar trebui să aibă o forţă în centru
ca şi singularitatea însăşi. Şi ai putea intra printr-o singularitate locală, şi, întrucât singularitatea este conectată cu toate lucrurile, ai putea ieşi oriunde ai dori în Univers. Şi, de fapt, ai putea urma o progresie liniară a acelei călătorii. Deşi îţi va lua câteva secunde pentru a călători de-a lungul galaxiei, va trebui să treci prin singularitatea Soarelui, prin singularitatea centrului, şi apoi să ieşi printr-o altă singularitate a unui alt sistem solar, în alt colţ al galaxiei. Poţi chiar trece dintr-un centru galactic în alt centru galactic, şi să ajungi oriunde îţi doreşti. De aceea, vom fi capabili să-i vedem pe „Zeii Soare” intrând şi ieşind din Soare.

Enigma latitudinii 19’47

Nassim Haramein mai spune un lucru foarte interesant: faptul că în jurul latitudinii de 19’47 se găsesc marea majoritate a găurilor negre. De exemplu, vulcanii mexicani se află situaţi la latitudinea de 19’47; acolo există o foarte importantă activitate ufologică, pe acelaşi principiu că vulcanii reprezintă „găurile negre” ale Pământului, de unde provin OZN-urile. Tot la 19’47 găsim situate piramidele; la aceeaşi latitudine se află şi „marea pată roşie” de pe Jupiter. Coincidenţă? Normal că nu!

Mai jos puteţi urmări o parte din conferinţa lui Nassim Haramein, ce am tradus-o în premieră în limba română. Păcat că videoclipul se termină prea brusc, pentru că abia de atunci începea să fie mai interesant.

P.S. Tare amuzantă a fost partea cu NASA din videoclip. Agenţia spaţială americană a postat un videoclip de la sonda spaţială SOHO în care se puteau observa nişte obiecte ciudate care se apropiau de Soare. NASA a numit aceste obiecte drept comete, deşi toată lumea ştie că orice cometă mai are şi o coadă…Văzând ridicolul situaţiei, NASA a scos videoclipul de pe Internet, dar lumea a devenit mai suspicioasă. Aşa că l-au repus…numai că de data aceasta, obiectele respective aveau coadă! Incredibil, cât de proşti ne cred cei care conduc NASA…


Lasă un comentariu