„Vocea extraterestră” pe care a auzit-o un inginer american: „Strămoşii noştri au mai venit pe Pământ. Acum, sperăm să găsim un pământ mai fertil şi oameni mai înţelegători”

7.458 vizualizari
Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

În 1950, inginerul Daniel W. Fry de la corporaţia Aerojet General Corporation se ocupa cu instalaţiile instrumentale din sistemele de manevrare ale armelor teleghidate de pe terenul de testări ale rachetelor White Sands de lângă Las Cruces, New Mexico (SUA). Ela  fost martorul următoarei întâmplări halucinante:

* Într-o seară din iulie 1950, Fry a observat un obiect oval pe cer, care cobora încet spre pământ şi s-a oprit silenţios la circa 20 metri distanţă de el. Inginerul a estimat obiectul ca având 8 metri înălţime şi diametru de 9 metri.

* Fry s-a apropiat de obiect şi l-a atins; a simţit obiectul neted la pipăit, părând a fi ceva mai cald decât aerul. El auzi o voce din nimic: „Ar fi mai bine să nu atingeţi învelişul, dragul meu. Mai este deocamdată cald”. Fry s-a speriat şi a mai auzit următoarele: „În ultimii 2
ani v-am învăţat graiul şi expresiile. Vor mai trece încă 4 ani până mă voi putea adapta atmosferei şi gravitaţiei terestre şi voi fi imun la agenţii patogeni de pe pământ. Actuala noastră expediţie serveşte în principal cercetării capacităţii de adaptare umane. Strămoşii noştri au făcut timp de secole expediţii pe pământ, care din păcate au înregistrat însă puţin succes. De această dată sperăm să găsim un pământ mai fertil şi oameni mai înţelegători. Fiindcă vrem să le acordăm pământurilor sprijin în dezvoltarea lor evolutivă.”

* Vocea „extraterestră” ar mai fi spus că acest obiect sferic aparţine unui nave-mamă, aflată la 1450 km deasupra globului pământesc.

* I s-a propus lui Fry un zbor dus-întors de 30 minute până la New York. Fry a acceptat uimit. După câteva secunde, „Pământul a căzut cu o incredibilă viteză sub el”. N-a simţit nici cea mai mică accelerare şi, în opinia sa, aparatul de zbor nici nu se mişcase de pe loc. De aici modul de exprimare, că „Pământul ar fi căzut”.

* Fry a concluzionat că aparatul urcase câţiva km în numai 2-3 secunde. El crede că forţa propulsoare care ar accelera obiectul zburător s-ar asemăna unui câmp de gravitaţie şi nu s-ar răsfrânge numai asupra fiecărei atom al navetei spaţiale, ci şi asupra fiecărui atom de masă aflat în interior, fie pilot sau pasager. Dat fiind că această energie s-ar comporta însă proporţional faţă de masă şi gravitaţia Pământului s-ar răsfrânge nemijlocit asupra amândurora, forţa iniţială dintre scaun şi corp ar rămâne constantă. Această energie s-ar reduce în aceeaşi proporţie, la fel cum câmpul gravitaţional al Pământului scade o dată cu mărirea distanţei. De aceea, în cadrul călătoriilor interstelare dintre planete foarte îndepărtate şi sursele lor de gravitaţie ar fi necesară crearea unui câmp gravitaţional artificial.

* Staţionarea deasupra New York-ului n-a fost însă decât foarte scurtă şi Fry a fost transportat mult mai repede înapoi la White Sands.