Din secretele Colosseumului din Roma: au fost devoraţi creştinii de lei în acest sanctuar?

În ciuda denumirii sale, Colosseum-ul nu a fost cea mai mare arenă romană; cunoscut iniţial sub numele de Amfiteatrul Flavian, folosit până în anul 1000, „porecla” i-a fost inspirată de faptul că se afla în apropiere de Colossus, o gigantică statuie a lui Nero de 40 de metri înălţime, dărâmată în secolul al IV-lea pentru refolosirea bronzului.

„Voma” din Colosseum

Deşi Amfiteatrul Flavian putea găzdui circa 50.000 de oameni, el a fost eclipsat de Circus Maximus, care, în zilele importante şi la sărbători, aduna cam 500.000; iar pasajele special concepute ale acestor două arene care permiteau ieşirea în scurt timp a unor asemenea mulţimi de oameni au creat mitul că romanii ar avea încăperi speciale în care puteau voma între curse ca să facă loc pentru mai multă mâncare. Acele atât de greşit înţelese vomitoria erau, în cazul Colosseumului, cele 80 de pasaje şi treceri subterane prin care întreaga audienţă de 50.000 de oameni dintr-un Colosseum umplut la maxim putea ieşi în mai puţin de cincisprezece minute, acest lucru dând impresia că edificiul îşi revărsa conţinutul înapoi în oraş.

Roma a fost cu siguranţă un loc al excesului, mulţi încheindu-şi într-adevăr distracţia de seară ghemuiţi prin tufişuri, însă acest lucru nu a fost niciodată un ritual desfăşurat în mod deliberat în camere special amenajate. Mitul pare să aibă origini relativ recente – apare mai întâi în Antic Hay (1923) de Aldous Huxley, un roman comic în care sunt amintite vărsăturile în masă din „elegantul vomitorium din marmură al lui Petronius Arbiter”. În relevantul articol din Oxford English Dictionary, definiţia corectă este prezentată înainte ca mitul să fie cercetat. Folosind eroarea lui Huxley pentru ilustrare, textul impune un corectiv „în mod eronat: încăpere în care romanii antici se presupune că vomau în mod deliberat în timpul ospeţelor”.

Leii au devorat mii de creştini în Colosseum?

Astăzi, Colosseumul este mai cunoscut ca locul unde leii devorau în mod obişnuit creştini cu miile. Problema cu această imagine foarte răspândită este că niciodată nu s-a întâmplat acest lucru; toată povestea a fost alimentată de o bulă papală ce urmărea să pună capăt furturilor pe scară largă de materiale de construcţie, armături şi accesorii de către arhitecţii şi grădinarii şmecheri care considerau că locul era la cheremul tuturor constructorilor.

Este clar că, chiar şi în Evul Mediu, Colosseumul nu avea nicio semnificaţie pentru creştini, el având pe atunci diferite utilizări, de la cetate până la carieră de piatră. Papa Pius al V-lea (1566-1572) pare să fi fost cel care a declanşat mitul declarând că pelerinii care vin în oraş ar trebui să ia din Colosseum nisip care, spunea el, era impregnat cu sângele nenumăraţilor martiri creştini -dar încă nu se spune nimic despre lei. Puţini îi împărtăşeau punctul de vedere, şi în nici un caz de restul ierarhiei Vaticanului, care continua să sancţioneze diversele şi secularele utilizări ale locului.

Papa Sixtus al V-lea (1585-1590) a fost împiedicat doar de propria-i moarte să transforme porţiuni mari din locul respectiv într-un labirint de ateliere pentru producerea de articole din lână pe care să le vândă pelerinilor. În 1671, cardinalul Altieri şi-a anunţat intenţia de a transforma locul într-o arenă dedicată luptelor cu tauri. Acest lucru s-a dovedit a fi pentru unii cam exagerat, în special pentru Carlo Tomassi, care a răspuns intenţiei lui Altieri cu un pamflet, considerând planurile cardinalului o profanare a ceea ce ar trebui apreciat ca un sanctuar. Campania lui Tomassi s-a bucurat de un asemenea succes, încât papa Clement al X-lea (1670-1676) a fost nevoit în cele din urmă să cedeze în faţa presiunii tot mai mari şi să dea ordin de închidere a arcadei exterioare, iar întregul edificiu a fost declarat sanctuar.

Furturile chiar din structura Colosseumului au încetat peste noapte, şterpelirea chiar şi a câtorva pietre devenind acum un act de profanare de natură să atragă atenţia nedorită a unor clerici cu rezerve serioase de lemne de foc – pentru moment, locul era în siguranţă. Cu toate acestea, aproximativ un secol mai târziu, timp în care Biserica a pierdut în mare măsură puterea de a-i reduce pe păcătoşi la mici grămăjoare de cenuşă, problema furtului a revenit – o dovadă clară că pedeapsa capitală concentrează într-adevăr mintea celui neevlavios.

Pentru a salva locul de profanări viitoare, papa Benedict al XIV-lea (1740-1758) a construit Via Dolorosa prin Colosseum, dedicând-o creştinilor martirizaţi acolo. Toată lumea a preluat noua cale a turmei: artişti care îşi adaptau comerţul în funcţie de pelerinii vizitatori au început să producă pe dată reprezentări de creştini evlavioşi stând senini în credinţa lor dinaintea unor lei salivând şi mulţimi de păgâni, desigur, posaci şi urlând. Şi asta a fost totul; de atunci, toţi erau convinşi că creştinii au fost daţi hrană leilor în Colosseum.

De fapt, nu se ştie dacă cineva a fost vreodată aruncat la lei; arena era pentru spectacol, iar un meci om contra leu nu ar fi distrat lumea prea multă vreme. Criminalii de drept comun şi unii prizonieri de război erau asmuţiţi împotriva animalelor, dar în cele mai multe astfel de incidente se pare că au fost implicaţi cel mult câini sălbatici. În afară de Nero, care mai mult ca sigur i-a persecutat pe creştini în grădinile lui private pentru a-şi distra invitaţii la cină, nu pare a exista vreo dovadă că creştinii s-ar fi distins în mod obişnuit prin rolul lor de divertisment în vreo arenă. Creştinii nu au fost în niciun caz unici sau hrana preferată a câinilor, având în vedere că romanii erau dispuşi să arunce pe oricine la câini, pentru o distracţie pe cinste. Oricum, în anul 367, împăratul Valentinianus a interzis utilizarea de creştini în arenă, deşi embargoul nu se aplica şi non-creştinilor, care continuau să fie cap de afiş în toate arenele din oraş.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.