Dintre toţi împăraţii romani, Nero ne-a lăsat impresia cea mai proastă, aceea de incendiator al Romei. La 16 iulie anul 64, el ar fi dat ordin soldaţilor să dea foc Romei pentru a descrie în versuri oraşul arzând. Aşa scriu istoricii, aşa îl înfăţişează în unele romane sau scenarii de film. Şi adevărul? E foarte departe de ce s-a scris până acum.
În primul rând, Nero când i s-a adus vestea că „arde Roma” ei se afla la 50 km de capitală. Revenit la Roma, el personal s-a ocupat de izolarea principalelor focare de incendiu, mergând uneori fără gardă prin cartierele arzânde. A făcut tot ce era posibil să fie salvate operele de artă din propriul palat care aproape devenise un muzeu. Pentru a evita înfometarea populaţiei, a ordonat rechiziţionarea şi distribuirea de grâne. Mai mult, s-a arătat sensibil faţă de nenorocirea celor năpăstuiţi şi le-a deschis propriile grădini; le-a distribuit hrană şi îmbrăcăminte; într-un cuvânt le-a dăruit tot ce aveau nevoie.
Şi, tot personal, se va ocupa de reconstrucţia Romei. Nici chiar urmaşul lui la tron, care într-o proclamaţie îi aduce grave acuzaţii, nu pomeneşte nimic că el ar fi incendiat oraşul.
