EXCLUSIV! Există o istorie ascunsă a fondării Romei? De la legenda fantastică a lui Romulus şi Remus şi până la conducătorii-fantomă ai Romei

Legenda oficială a creării Romei

Cred că multă lume a auzit de legenda creării Romei, cu Romulus şi Remus, gemenii care au fost alăptaţi de o lupoaică. Anul creaţiei Romei? 753 î.Hr. Când grecii au dus Războiul troian împotriva orașului Troia, prințul troian Enea a navigat peste Marea Mediterană către Italia și a fondat Lavinium. Fiul său, Iulus, a mers mai departe, fondând orașul Alba Longa. Din familia regală a Albei Longa au venit cei doi gemeni, Romulus și Remus, care au purces la fondarea Romei în 753 î.Hr.

Ştim această legendă de la istoricul roman Titus Livius (59 î.Hr. – 17 d.Hr.), autorul istoriei Romei – „Ab urbe condita” („De la fondarea Romei”). Titus Livius detaliază legenda. Procas, regele Albei Longa, avea doi fii: Numitor și Amulius. La moartea tatălui lor, moștenirea a fost împărțită în mod egal: cel mai mare, Numitor, a obținut tronul, iar Amulius, cel mai tânăr, a primit bogățiile și banii părintești.

Decepționat de această împărțeală, Amulius l-a detronat pe fratele său și l-a ucis pe fiul lui Numitor, Lausus. Pentru a fi sigur că descendența lui Numitor dispare, a făcut-o pe nepoata sa, Rhea Silvia (fiica lui Numitor), o vestală, al cărei sacerdoțiu o obliga să rămână fecioară pe tot timpul vieții sale.

Cu toate acestea, zeul Marte s-a îndrăgostit nebunește de fată care a născut doi gemeni: Romulus și Remus. Amulius a dispus zidirea vestalei și i-a condamnat pe sugari să fie aruncați în Tibru. Copiii au fost abandonați pe un teren mlăștinos, pe malul fluviului, de către servitorul însărcinat cu executarea sentinței. Copiii au fost adăpostiți de o lupoaică care i-a alăptat în grota Lupercal. Deveniți adulți, Romulus și Remus au hotărât să fondeze un oraș.

Istoricul grec Hellanicos din Mytilene (care a trăit în secolul al V-lea î.Hr.), îi atribuia fondarea Romei unui descendent al lui Enea și troienilor scăpați din Războiul Troiei. Aşadar, istoria ne învaţă că grecii au fondat Roma şi Imperiul Roman de mai târziu. Dar, chiar acesta să fie adevărul? Se pare însă că unele date se bat cap în cap…

O diferenţă de 500 de ani

Astfel, conform istoricilor Hellanicus şi Damastus, care se presupune că au trăit în secolul IV î.Hr., şi ale căror opinii au fost susţinute mai târziu de Aristotel, Roma ar fi fost fondată de Enea şi Ulise, oraşul fiind numit astfel după femeia troiană „Roma”. Alţi autori medievali sunt şi ei de acord cu această ipoteză. De exemplu, în „Cronica globală” de Jean de Courcy, găsim referiri despre „oraşele fondate de troieni: Veneţia, Cartagina şi Roma”. Astfel, fondarea Romei apare imediat după războiul troian, în care Enea şi Ulise au luat parte. Dar, precum ne învaţă aceeaşi istorie, războiul troian ar fi avut loc în secolul al XIII-lea î.Hr., iar Roma ar fi fost fondată în secolul al VIII-lea î.Hr. Aşadar, între cele evenimente există o diferenţă de 500 de ani!

Asta înseamnă una din cele 3 ipoteze:
– fondarea Romei a avut loc cu 500 de ani mai devreme;
– războiul troian a avut cu 500 de ani mai târziu;
– istoricii antici au minţit intenţionat că Enea şi Ulise au fondat Roma.

Dar, care e rolul lui Romulus în acest scenariu? Ar putea Romulus să fie un alt nume pentru Ulise? Apropo, conform unei alte versiuni, Roma a fost numită după Romus, care era fiul lui Ulise.

A fost Roma sau Constantinopol?

Contradicţiile istorice însă nu se opresc aici. Deşi aproape toţi istoricii spun că „Roma” din secolul al VIII-lea î.Hr. este aceeaşi cu Roma de astăzi, există şi opinii care cred că istoricii antici s-ar fi putut referi la „Roma de pe Bosporus” sau Constantinopol (Istanbul), cunoscut şi „oraşul regilor”.

Conducătorii-fantomă ai Romei

Dacă e să ne luăm lucrarea lui Titus Livius despre fondarea Romei, ea are o problemă, aşa cum observă şi cercetătorul Theodor Mommsen: cei 500 de ani scurşi de la căderea Troiei până la fondarea Romei, sunt umpluţi cu o serie de conducători-fantomă, de care nimeni nu a mai auzit: regii Aventinus, Tiberinus sau dinastia albaneză a Silvianilor. În plus, ca totul să pară mai credibil, acestor conducători li s-au făcut şi portrete, de parcă i-ar fi pictat (sau fotografiat) cineva în vremurile lor.

Însă, marea problemă este următoarea: toate scrierile originale din Antichitate despre fondarea Romei au fost pierdute. De exemplu, lucrarea lui Titus Livius n-a fost găsită niciodată, ea fiind publicată în anul 1469. Dar, de unde ştim că un scriitor medieval plin de imaginaţie n-a falsificat o parte sau totul din istoria Romei, în secolul al XV-lea, făcându-ne să credem vrute şi nevrute?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.