Sf. George al Angliei, un înger care i-a scăpat pe britanici de masacrul germanilor


ingeri 902La 23 august 1914, forţele britanice se aflau în Belgia şi erau în pericol să fie anihilate de germani. În timp ce perspectiva devenea din ce în ce mai sumbră, soldaţii îşi pierdeau orice speranţă de supravieţuire. Dar în momentul crucial, parcă s-au deschis cerurile şi a apărut un personaj înaripat, însoţit de alte două; zeci de soldaţi aflaţi pe câmpul de luptă i-au văzut. Personajele păreau să-i ţină pe loc pe soldaţii Kaiserului german, în timp ce britanicii au reuşit să fugă de măcel. Mărturia combinată a celor prezenţi a fost atât de convingătoare, încât, în 1963, eminentul istoric A. J. O. Taylor l-a catalogat drept fapt real.

Între timp, asupra relatării a început să planeze o umbră de îndoială. Unii strâmbă din nas şi spun că a fost o iluzie optică provocată de spaimă, exagerată apoi de autorităţi pentru a câştiga teren acasă. S-a afirmat chiar că figura angelică este Sf. George al Angliei însoţit de mai multe personaje în armură sau de un şir de arcaşi. Mai mult, povestea seamănă cu o nuvelă a lui Arthur Machen, publicată în septembrie 1914. Aceasta se insinuase în subconştientul multor oameni şi le prilejuise o astfel de trăire. Dar curios este faptul că există mai multe scrisori trimise de soldaţi acasă de pe front înainte de publicarea nuvelei lui Arthur Machen. S-au găsit şi alte surse care confirmă povestea îngerilor.

În numărul din 22 august 1915 al publicaţiei Observer a apărut următoarea relatare:

„Rev. A. A. Boddy, vicar la Toţi Sfinţii, Sunderland, care s-a reîntors de curând acasă după două luni de activitate religioasă pe front, spune că a avut mai multe ocazii să cerceteze povestea cu viziunea de la Mons. Dovezile, spune el, deşi nu sunt întotdeauna directe, sunt remarcabile prin multitudinea lor şi provin din surse demne de toată încrederea.”

Cu toate acestea, pe măsură ce veteranii cumplitei încleştări au îmbătrânit şi apoi au murit pe parcursul secolului al XX-lea, credibilitatea relatării a pălit. Deşi viziunile individuale în care apar îngeri continuă să fie frecvente în secolul al XXI-lea, se pare că viziunile de masă aparţin altei epoci. Dar poate că omenirea este cea care se schimbă şi nu îngerii noştri păzitori…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock