OZN-urile sunt de origine sovietică! După ce-au furat planurile naziştilor, ruşii şi-au construit „trabucuri zburătoare atomice” care puteau zbura cu incredibila viteză de 40.000 de kmh!

4.828 vizualizari

OZN rusescDespre originea OZN-urilor s-a tot vorbit de-a lungul timpului. Una din teorii ar fi aceea că OZN-urile ar fi de origine sovietică, ruşii inspirându-se din lucrările oamenilor de ştiinţă nazişti. Cercetătorul nazist Karl Wagner i-a prezentat lui Hitler în 1938 planul unui avion în formă de disc, care avea reactoare la periferie. Inginerul italian Giuseppe Belluzo publica în 1942 un proiect asemănător în „Gironale d’Italia”.

Dar în Germania au avut loc realizări concrete, cu puţin înaintea căderii celui de-al III-lea Reich. V-7 sau „arma de represalii nr. 7 era gata să iasă din laboratoarele subterane de la Breslau. Era vorba de un motor în formă de disc, care a fost testat cu rezultate mai mult decât satisfăcătoare deasupra Mării Baltice. Dar aceste laboratoare secrete au încăput pe mâna ruşilor, care s-au grăbit să-i captureze pe cei trei ingineri nazişti şi un important material. Unul din experţi era doctorul Miethe, „părintele”, care a reuşit să fugă în Egipt şi de acolo a ajuns în Statele Unite.

De aceea, ruşii şi americanii „şi-au împărţit” secretele discului V-7 al aparatului supersonic echipat cu 12 turboreactoare B.M.W.O 28, cu o rază de acţiune de 40.000 km şi un „prag” superior celui de 20.000 m. În mai 1953, inginerul Georg Klein dezvăluia în ziarul hamburghez „Die Welt” că Miethe este în mod practic creatorul unui avion în formă de disc, care putea zbura cu mai mult de 2.000 km pe oră.

Ruşii au, fară îndoială, aparate zburătoare lenticulare şi eliptice. Nenumăraţii „bolizi” care au survolat Peninsula Scandinavă imediat după cel de-al doilea război mondial, veneau în mod invariabil din nord-est şi luau aceeaşi direcţie la întoarcere. Aceste răspunsuri date de mii de martori au fost confirmate oficial de colonelul Ingemar Nygrem, şeful bazei aeriene Ljungbyhed (Suedia). În plus, un expert german în arme teleghidate a afirmat că sovieticii dispuneau de discuri zburătoare. Testarea lor se efectuează pe insula arctică Noua Zemlia, care aparţine Uniunii Sovietice. De acolo decolau „bolizii” care survolau peninsula scandinavă, ajungând până în Danemarca. Faptul că aceste aparate îşi limitează zborul la o regiune definită, pare să respingă ideea că ar fi comandate de un mănunchi de unde dirijate de la distanţă.

Pe 12 noiembrie 1953, Radio Moscova transmitea în toate cele patru zări că un prototip construit de inginerul Vladimir Veilcenco „pulverizase practic toate recordurile existente în materie”. Nişte informaţii culese de agenţii serviciilor de informaţii britanice le-au permis englezilor să anunţe în revista „RAF” că ruşii aveau „un trabuc zburător atomic”, prevăzut cu o nouă substanţă izolantă, numită „LOSK”, care nu cântărea mai mult ca aluminiul. Această substanţă împotriva radiaţiilor ar putea permite renunţarea la enormele blindaje de plumb, de care este nevoie la ambele reactoare nucleare. Această aeronavă cu aripi în formă de delta ar avea o autonomie de zbor de 2.000 km de zbor, poate atinge 40.000 km pe oră şi se poate ridica până la 25.000 m altitudine. Motorul său atomic are o propulsie de 50 t!