Fricile actuale se pot datora unor întâmplări traumatizante din vieţile anterioare – două cazuri şocante


Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Există multe frici interioare care îşi au originea în vieţile trecute. De exemplu, exista odată o femeie care pur şi simplu nu se putea urca cu liftul, deşi de multe ori era nevoită să urce trepte multe şi anevoioase. Psihologii nu pot explica această frică, având tot felul de explicaţii ridicole. Femeia s-a dus la un specialist în paranormal şi a făcut o regresie, adică o călătorie în subconştient într-o viaţă anterioară şi a aflat adevărata cauză a fricii ei: într-o viaţă anterioară, liftul în care ea se afla s-a prăbuşit, în urma acestui incident pierzându-şi viaţa.

Un alt caz: o femeie pur şi simplu nu putea mânca peşte din cauza ochilor lui. Spunea că i se face rău numai în momentul în care îi vede şi că are impresia că se uită la ea şi că este viu. Cum nu reuşea să scape din asta, a făcut şi ea o regresie. A aflat că într-una dintre vieţile ei trecute se afla la bordul unui vas împreună cu soţul ei. În timpul unei furtuni, ea a căzut de pe navă şi a avut o mare groază când în apropierea ei a venit un rechin. A mai avut timp să vadă ochiul prădătorului şi cum este ruptă în două de animal. Femeia a reuşit astfel să-şi aducă în conştient o frică aflată la nivelul cel mai profund al ei şi astfel a reuşit să scape de teama de peşti.

Trebuie să fim de conştienţi de faptul că multe dintre relaţiile actuale se datorează unor evenimente trecute, chiar din vieţile anterioare, şi explicarea lor, eventual stingerea lor, se face prin  conştientizare, iertare şi, în cele din urmă, vindecare prin iubire. 

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO