Secretul uriaşilor se află în zeci de legende, dar şi într-un manuscris de acum două milenii. Despre ce e vorba?


Tradițiile din întreaga lume afirmă că primii oameni de pe Pământ au fost puternici și de o statură imensă. De exemplu, indigenii din Kotoko (Ciad, Africa), susțin că strămoșii lor erau uriași. „În acele vremuri, bărbații erau atât de înalți încât puteau privi peste copaci”, spun ei. „Oameni de două ori mai înalți decât noi” au locuit cândva în „tărâmul desfătării”, susțin legendele vechi ale Chinei. Dumnezeu a fost supărat pe uriași, spun indienii Montagnais din Canada, și a trimis un potop asupra lor.

Este curios cum întreaga lume pare să aibă amintiri ancestrale despre giganți. S-ar putea cita zeci de asemenea legende, de peste tot. Iată unele dintre ele:
1. Mituri nordice: Jotunn erau mari giganți.
2. Scandinavia: Primii oameni ai creației au fost mari ca munții.
3. Goţi: Uriașii au fost înecați în Potop. Supraviețuitorii au născut o rasă de giganți.
4. Legendele celtice: Se vorbește despre uriașii Gargantua.
5. Irlanda: Există povești despre giganți numiți fomorieni.
6. Legendele britanice: Îi găsim pe Gog și Magog, precum și pe Albion, zeul uriaș.
7. Legendele greceşti: Titanii, despre care unii spuneau că au fost primii oameni de pe pământ, erau mari giganți. Aceleaşi legende vorbesc şi despre ciclopi, care erau de o statură imensă.
8. Sicilia: Enceladus, uriașul care s-a războit cu Zeus, a fost îngropat sub Etna. Typhoeus, un uriaș al unui lanț de munți din Asia Mică, a fost și el îngropat sub Muntele Etna.
9. Legende babiloniene: Babilonul antic a fost întemeiat de uriași salvați de la Potop.
10. Cartea lui Enoh: O rasă de uriași a dominat Pământul înainte de Potop.
11. Apocriful lui Baruch: Au existat 4.090.000 de giganți înainte de Potop.
12. Legende indiene: Danava și Daitya erau giganți, la fel ca și Rakshasa.
13. Tibet: Cu mult timp în urmă, Tibetul a fost populat de o rasă uriașă (bărbaţii aveau 5 metri înălțime, iar femeile 4 metri în înălțime).
14. Thailanda: Primii bărbați erau de dimensiuni colosale.
15. Australia: Orașul secret Burrunga din nordul Australiei a fost locuit de bărbați albi gigantici, cu păr roșu.
16. Eskimoşi: În acele vremuri erau uriași pe Pământ.
17. Amerindieni: Unele triburi indiene din America se închinau bărbaților de statură uriașă care au locuit în regiune, înainte de sosirea lor.
18. Azteci, Mexic: Înainte de potop, Pământul era locuit de Tzocullixeco, o rasă uriașă.
19. Tolteci, Mexic: În cea de-a doua epocă, Pământul nostru fost populat de uriași, Quinametzin.
20. Mayaşi şi incaşi: Prima rasă creată de zei înainte de potop au fost giganți. Doi giganți proeminenți au fost Atlan și Theitani.
21. Peru: Poporul Chavin, a cărui civilizație se întindea de la Oceanul Pacific până la izvoarele Amazonului, erau giganți.
22. Incaşi, Peru: Orașul Tiahuanaco din Bolivia a fost construit de supraviețuitorii Potopului; a fost construit de giganți.

Un manuscris numit „Apocalipsa lui Baruch”, o lucrare scrisă în jurul anului 100 d.Hr., pare să sugereze originea giganților: „Oamenii au început ca uriași. Acești primi uriași au fost foarte dezvoltați, intelectual, artistic și fizic: aveau putere asupra păsărilor și animalelor (…) S-au purtat rău și au fost desființați de Dumnezeu, iar oamenii obișnuiți le-au luat locul…”

Multe dintre legende amintesc că oamenii trăiau mult – sute de ani. Interesant, asta este exact ceea ce scrierile biblice antice ne spun de atâta timp. Dintr-o stare înaltă, fericită, omul a căzut și s-a deteriorat constant. El a fost creat cu un fizic nobil și un creier puternic, care au degenerat printr-o viață greșită.


Lasă un comentariu