Americanii continuă procesul de demolare şi îndepărtare a statuilor unor personalităţi istorice. Astăzi i-a venit rândul preşedintelui american Thomas Jefferson


Americanii, într-o luptă absurdă cu istoria, în numele unei „corectitudini politice” duse la extrem, continuă procesul de demolare şi îndepărtare a statuilor unor personalităţi istorice. În septembrie 2021, scriam acest articol – Americanii îşi dau jos statuile personalităţilor istorice! De ce o fac? Cine vrea distrugerea și rescrierea istoriei americane? – în Richmond (Virginia / SUA), a fost dată jos falnica statuie a generalului confederat Robert E. Lee.

Acum însă, se pare că i-a venit rândul statuii lui Thomas Jefferson, cel de-al treilea preşedinte din istoria Americii, ce a fost îndepărtată din Primăria New York-ului. Şi asta după ce acea statuie a stat acolo timp de… 187 de ani! Vă daţi seama? Timp de aproape 2 secole nimeni nu s-a gândit şi nici nu a îndrăznit să îndepărteze această statuie, dar acum, personalitatea lui Thomas Jefferson trebuie „pedepsită”, pentru că a deţinut… sclavi. Da, e adevărat, a deţine sclavi nu e un lucru de lăudat, e degradant, dar să nu uităm că în acea perioadă era un lucru obişnuit. Nu putem noi, cei din secolul al XXI-lea, să-i judecăm pe alţi oameni care au trăit în alte epoci şi în alte contexte istorice. Acele personalităţi o fi făcând greşeli în viaţa lor (în definitiv, nimeni nu-i perfect), dar asta nu înseamnă că trebuie să-i ştergem din istorie pentru asta.

Cu siguranţă că Thomas Jefferson nu a fost celebru pentru că deţinea sclavi, ci pentru că a avut o contribuţie în consolidarea democraţiei americane, aşa cum era ea în acele vremuri. Şi pentru asta, nu merita a-i fi dărâmată statuia. Să sperăm că într-o bună zi statuile lui Ştefan cel Mare nu vor fi dărâmate în România, pentru că acesta a fost „curvar” (aşa cum ne spun cronicile istoriei) sau din oricare alt motiv…

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): Thomas Jefferson statue removed from City Hall after 187 years/nypost.com


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.