Nuca maldivă este un uimitor navigator solitar. Corăbierii spanioli, porniţi spre Ţara mirodeniilor, culegeau din apele Oceanului Indian nişte fructe gigantice, plutind deasupra valurilor asemenea unor geamanduri verzi. În trecut, oamenii cumpărau cu aur şi pietre preţioase aceste „nuci de mare”, crezându-le înzestrate cu proprietăţi miraculoase. Şi azi, în unele muzee spaniole se mai păstrează „mumiile” unor astfel de fructe.
Taina lor a fost dezvăluită atunci când în arhipelagul Seychelles din Oceanul Indian s-au descoperit două mici insule. Pe ţărmurile lor pietroase creştea un neam de cocotier, înalt de 30 m şi împodobit în vârf cu o mulţime de frunze. În amintirea acestor insule, oamenii de ştiinţă l-au botezat Lodoicea seychellanim sau Lodoicea maledivica.
Vestitele „nuci de mare” sau „cocos de mare” nu erau altceva decât fructele acestui palmier, cu o perioadă de maturaţie de 10 ani, impresionante prin dimensiunile lor. Într-adevăr, o astfel de minge are un diametru aproximativ de 50 cm şi o greutate până la 25 kg. Unica sămânţă are o greutate de 6-7 kg.
Răspândirea urmaşilor se face pe calea apei, fructul transformându-se într-o mică ambarcaţiune. Când nuca se coace, laptele dinăuntrul ei, pierzându-şi apa, se preface într-un miez alb, cu o bogată concentraţie de zahăr şi grăsimi. Alături de învelişul buretos din afară, miezul pufos şi uşor ajută fructului să se menţină deasupra valurilor. În acelaşi timp, el constituie o preţioasă substanţă de rezervă pentru embrion. Astfel, plăntuţa de Lodoicea, închisă etanş în camera ei cu provizii, poate călători luni întregi, uneori pe distanţe de 3 000-4 000 km, asemenea acelor navigatori solitari despre care, din
când în când, amintesc ziarele.