În Rusia s-au descoperit din ce în ce mai multe discuri de piatră misterioase, sub formă de farfurii zburătoare, vechi de mii de ani


O companie minieră din Rusia a descoperit un obiect în formă de disc, perfect circular, în subteran, într-o mină de aproximativ 40 de metri adâncime.

Obiectul bizar are circa 1,20 de metri în diametru și se crede că ar fi de origine artificială, având circa 10.000 de ani vechime. Experții în domeniul paranormalului spun că obiectul ar putea reprezenta o navă spațială (OZN).

Boris Glazkov este cel care a găsit obiectul și a spus că acesta nu era atât de greu de observat, întrucât era destul de mare și foarte distinctiv. El a mai spus că nu a mai văzut niciodată ceva asemănător înainte și se întreabă de ce era îngropat atât de adânc (întrebare care rămâne una misterioasă). Obiectul în formă de disc a fost găsit într-o regiune care este practic în mijlocul pustietăţii.

Obiectul respectiv îl puteţi vedea la începutul articolului. Dar, pe de altă parte, în Rusia, de-a lungul timpului, au fost descoperite o mulţime de obiecte asemănătoare, despre care se spune că ar fi rămășițe ale OZN-urilor care s-au prăbușit la locurile respective. Multe dintre obiecte aveau un diametru diametru, dar s-au găsit discuri şi de 4 metri diametru. Iar forma discurilor se aseamănă cu interpretarea clasică a „farfuriei zburătoare”.

Un lucru ciudat despre obiectele în formă de disc este acela că toate acestea sunt aproape perfect circulare și sunt acoperite cu un metal cunoscut, ca tungstenul. Însă, acest metal este adesea folosit în tehnologia industriei de apărare de astăzi. Tungstenul este un metal care are cel mai înalt punct de topire și este utilizat în mod obișnuit de rachetele orbitale, datorită faptului că poate rezista la temperaturi foarte ridicate când intră în atmosfera Pământului.

În momentul de față, nimeni nu știe dacă există obiecte în formă de disc sau dacă sunt goale sau chiar solide. Au existat speculații cu privire la posibilitatea ca obiectele în formă de disc ar putea conţine chiar rămășițele unor ființe extraterestre. De asemenea, nimeni nu știe cine a creat efectiv aceste obiecte și pentru ce scop ar fi fost ele folosite. Există speculații că obiectele ar putea fi farfurii zburătoare reale sau că au fost făcute ca reprezentări ale acestor farfurii.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock