Povestea sumbră a Bataviei, orașul indonezian colonizat violent de olandezi timp de 320 de ani


Astăzi, Batavia nu mai este. Această fostă colonie olandeză din Indonezia exista undeva pe străzile din Jakarta (capitala acestei ţări). Înființată de olandezi în 1619, Batavia a devenit rapid inima Indiilor de Est olandeze. Condimentele în secolul al XVII-lea erau la fel de bune ca aurul – iar abundența de mirodenii din Batavia i-a făcut pe olandezi bogaţi. În tot acest timp, colonizatorii din Batavia s-au bazat în mod regulat pe violență pentru a supune populația indigenă, și au masacrat mii dintre ei.

La sfârșitul secolului al XVI-lea, olandezii au vrut şi ei o parte din comerțul cu mirodenii. Pentru a prelua controlul pieței de la portughezi, olandezii au trimis o expediție în ținuturile bogate în condimente, în anul 1595. Când expediția s-a întors cu succes din Indonezia actuală, cu o încărcătură plină de mirodenii (piper, scorţişoară, cuișoare și nucșoară), olandezii au știut că au dat lovitura. După câțiva ani, au format puternica Companie Olandeză a Indiilor de Est (Vereenigde Oost Indische Compagnie sau VOC), care a devenit atât de bogată, la fel ca Apple, Google și sau Facebook în zilele noastre.

Dar, condimentele nu erau ușor de adunat. Olandezii s-au luptat cu portughezii, englezii și indigenii indonezieni. În 1619, hotărâte să preia controlul, forțele conduse de guvernatorul general olandez Jan Pieterszoon Coen au luat cu asalt orașul Jayakarta (Jakarta) până la distrugerea acestuia și uciderea a sute de indigeni. În aceste ruine, ei au înființat Batavia, numită așa după tribul germanic Batavi din epoca romană, din care se credea că poporul olandez este descendent. În curând, acest oraș cu ziduri a devenit inima și sufletul Indiilor de Est Olandeze.

Pe măsură ce Batavia a crescut, el a căpătat aspectul unui oraș olandez. Muncitorii au săpat canale, au construit o primărie și au construit depozite pentru comerțul lor cu mirodenii. Dar olandezii erau încă străini într-o țară străină, așa că au făcut tot posibilul pentru a exercita controlul asupra populației native. În 1621, Coen a condus un asalt asupra insulelor Banda din apropiere, deoarece oamenii săi le dăduseră nucșoara englezilor. El a ucis aproape întreaga populație de acolo în acest asalt, lăsând în viaţă doar 1.000 de oameni din 15.000.

De asemenea, olandezii nu au fost singurii coloniști din Batavia; mii de migranți chinezi au trăit în regiune, iar tensiunile au crescut între ei și VOC. Acest lucru a ajuns la un punct culminant în 1740, când olandezii au masacrat acolo aproximativ 10.000 de chinezi.

Chiar și prăbușirea Companiei Olandeze a Indiilor de Est în 1799 nu a făcut nimic pentru a atenua violența din Batavia. Astăzi, umbrele guvernării brutale a VOC persistă în orașul vechi din Jakarta, încă presărat cu clădiri coloniale olandeze. Acolo se găseşte o fântână, care a servit cândva drept „închisoare acvatică”, olandezii încătușându-şi prizonierii în apă până la nivelul coapsei, aceştia neputându-se aşeza fără să se înece.

În apropiere, primăria din Batavia avea temnițe murdare și camere de tortură terifiante. Acolo, unii prizonieri au fost condamnați să stea pe un „cal” de lemn cu spatele ascuțit, greutăți fiind legate de ambele picioare.

În total, olandezii și-au menținut controlul asupra Bataviei (cu excepţia unei scurte perioade de control britanic în timpul războaielor napoleoniene) timp de 320 de ani. Regiunea a fost ocupată de japonezi în al doilea război mondial, timp în care indonezienii și-au declarat independența. Japonezii s-au retras în 1945, numele Batavia devenind în cele din urmă Jakarta. Cu toate acestea, olandezii au refuzat să recunoască independența Indoneziei până în 1949.

Batavia ocupă un loc inconfortabil în istorie pentru mulți olandezi. Deși cândva a fost o colonie puternică și mândră, Batavia astăzi este văzută în mare parte ca o amintire jenantă a colonialismului olandez.


Lasă un comentariu