Piramidă străveche şi „Sfinx” pe planeta Marte! Ce fiinţe / civilizaţii au trăit acolo?


Imaginea din acest articol prezintă o regiune de pe Marte şi a fost dată publicităţii de către Agenția Spațială Europeană. Ce puteţi vedea acolo? Este, într-adevăr, aceea o străveche piramidă? Dacă da (şi nu este o formaţiune naturală), atunci cine au realizat-o? Fiinţe extraterestre? Sau oameni care au trăit odată pe Marte?

Într-un articol din 2014 – S-a descoperit pe planeta Marte o copie a “Sfinxului din Egipt”? Sau Sfinxul egiptean a fost creat în memoria celui de pe Marte? – arătam cum într-o poză luată în 1997 de către naveta spaţială NASA Mars Pathfinder, se observă o structură centrală care seamănă foarte mult cu Sfinxul din Egipt (statuia cu chip de om şi labe de leu), observându-i-se astfel capul, labele frontale şi trupul.

După desecretizarea unui document secret CIA (şi despre care am scris în 2017 – S-a descoperit pe planeta Marte o copie a “Sfinxului din Egipt”? Sau Sfinxul egiptean a fost creat în memoria celui de pe Marte?), s-a aflat că agenţia de informaţii a Statelor Unite a realizat un experiment secret de „vedere la distanţă”, în care un subiect a dezvăluit faptul că fiinţe trăiesc pe Marte, planetă care este presărată cu piramide, drumuri și obeliscuri. Mediumul mai spune despre fiinţele de pe Marte: “Sunt fiinţe foarte vechi. Se află pe moarte. Ele caută o modalitate de a supraviețui, dar pur și simplu nu pot”.

Oare care e adevărul?


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025