Picasso, genialul pictor care era bătăuş de femei şi care se credea Dumnezeu

Pablo Picasso (1881-1973) a fost unul din cei mai mari pictori pe care omenirea i-a avut vreodată. Totuşi, cu cât de genial era el ca pictor, cu atât de urât se purta el faţă de femei.

Unei amante i-a spus odată: „Nimeni nu părăseşte un bărbat ca mine”. Era în stare să fure nevasta unui prieten şi apoi să-i spună omului că îi făcea o onoare culcându-se cu ea. Lui Gilot, unui prieten, i-a spus: „Mai degrabă aş vrea să văd o femeie moartă, decât să o văd fericită cu altul”.

A fost oare un schizofrenic, după cum credea Jung, judecând după opera lui? Uneori părea monomaniac. Lui Giacometti i-a spus: „Am ajuns într-un punct în care nu suport niciun fel de critică din partea nimănui”. A fost auzit cum îşi spunea de unul singur, întruna: „Eu sunt Dumnezeu, eu sunt Dumnezeu”.

Un păgân care se considera o zeitate artistică, credea că dispune de dreptul nelimitat de a abate nedreptatea asupra celor din jurul său – familie, prieteni, admiratori. Cum el însuşi a spus-o, „să fii nedrept e apanajul unui zeu”. Picturile sale cu femei distorsionate sunt strâns legate de plăcerea pe care o resimţea chinuindu-le, atât fizic, cât şi în alte chipuri. Nu abuza de ele numai la mânie, ci deliberat.

Dora Maar, poate cea mai frumoasă şi talentată dintre amantele sale, a fost bătută şi lăsată să zacă inconştientă pe podea. Altă amantă spunea: „Te lovea în cap“. Lectura sa preferată, şi aproape singura, era Sade. Pe Marie-Thérése Walter, pe care a sedus-o când avea 17 ani, a convins-o să-l citească pe Sade şi mai târziu a iniţiat-o în practici sadice.

Lui Picasso îi plăcea să domnească peste un serai şi preîntâmpina riscul conspiraţiilor de harem asmuţindu-şi femeile una contra celeilalte. Desfătarea sa era să-şi vadă victimele întorcându-şi furia una împotriva celeilalte, în loc să o îndrepte asupra lui. Crea situaţii în care o amantă o înfrunta înfuriată pe alta în prezenţa lui şi apoi se rostogoleau amândouă pe podea, muşcându-se şi zgâriindu-se. Într-o astfel de împrejurare, Dora Maar şi Marie-Thérése Walter s-au luat la bătaie, în timp ce Picasso, care stârnise încăierarea, îşi vedea înainte, liniştit, de pictat. Pânza la care lucra era Guernica.