Picasso, genialul pictor care era bătăuş de femei şi care se credea Dumnezeu

Pablo Picasso (1881-1973) a fost unul din cei mai mari pictori pe care omenirea i-a avut vreodată. Totuşi, cu cât de genial era el ca pictor, cu atât de urât se purta el faţă de femei.

Unei amante i-a spus odată: „Nimeni nu părăseşte un bărbat ca mine”. Era în stare să fure nevasta unui prieten şi apoi să-i spună omului că îi făcea o onoare culcându-se cu ea. Lui Gilot, unui prieten, i-a spus: „Mai degrabă aş vrea să văd o femeie moartă, decât să o văd fericită cu altul”.

A fost oare un schizofrenic, după cum credea Jung, judecând după opera lui? Uneori părea monomaniac. Lui Giacometti i-a spus: „Am ajuns într-un punct în care nu suport niciun fel de critică din partea nimănui”. A fost auzit cum îşi spunea de unul singur, întruna: „Eu sunt Dumnezeu, eu sunt Dumnezeu”.

Un păgân care se considera o zeitate artistică, credea că dispune de dreptul nelimitat de a abate nedreptatea asupra celor din jurul său – familie, prieteni, admiratori. Cum el însuşi a spus-o, „să fii nedrept e apanajul unui zeu”. Picturile sale cu femei distorsionate sunt strâns legate de plăcerea pe care o resimţea chinuindu-le, atât fizic, cât şi în alte chipuri. Nu abuza de ele numai la mânie, ci deliberat.

Dora Maar, poate cea mai frumoasă şi talentată dintre amantele sale, a fost bătută şi lăsată să zacă inconştientă pe podea. Altă amantă spunea: „Te lovea în cap“. Lectura sa preferată, şi aproape singura, era Sade. Pe Marie-Thérése Walter, pe care a sedus-o când avea 17 ani, a convins-o să-l citească pe Sade şi mai târziu a iniţiat-o în practici sadice.

Lui Picasso îi plăcea să domnească peste un serai şi preîntâmpina riscul conspiraţiilor de harem asmuţindu-şi femeile una contra celeilalte. Desfătarea sa era să-şi vadă victimele întorcându-şi furia una împotriva celeilalte, în loc să o îndrepte asupra lui. Crea situaţii în care o amantă o înfrunta înfuriată pe alta în prezenţa lui şi apoi se rostogoleau amândouă pe podea, muşcându-se şi zgâriindu-se. Într-o astfel de împrejurare, Dora Maar şi Marie-Thérése Walter s-au luat la bătaie, în timp ce Picasso, care stârnise încăierarea, îşi vedea înainte, liniştit, de pictat. Pânza la care lucra era Guernica.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.