Cum arată o iubire din viitorul îndepărtat, adică din anul 41042?

În 1960, în anii de glorie ai stalinismului, în România apare o carte SF extrem de interesantă, denumită „O iubire din anul 41042”, scrisă de Sergiu Fărcăşan.

Autorul ne prezintă imaginea societăţii umane ajunsă pe o înaltă treaptă de dezvoltare. Iată doar câteva din caracteristicile membrilor acestei societăţi: o alcătuire fizică armonioasă, corespunzând unei splendide evoluţii a intelectului şi trăsăturilor morale; dăruire pasionată unor activităţi multiple; dispariţia tarelor generate de perioada societăţilor împărţite în clase antagoniste; eroismul, devenit „un lucru comun tuturor oamenilor normali”, ca şi sacrificiul pentru salvarea vieţii altuia sau pentru colectivitate.

Cu aceşti oameni, vin în contact pasagerii de pe „Arca lui Noe“, o rachetă fotonică plecată de pe Pământ cu 30.000 de ani în urmă. Ei suferă un adevărat şoc psihic pentru că „găseau în jurul lor mult prea mult progres, oameni prea bine dezvoltaţi, cu o vârstă de 6-7 ori mai lungă ca a lor şi cu atare superioritate a moravurilor, inteligenţei şi erudiţiei, încât le dădeau, fără voie, un ascuţit simţ al inferiorităţii”. Aceşti oameni în urmă cu 30 de milenii, încearcă să se sinucidă sau să se izoleze, înainte de a-şi găsi un rost cu ajutorul oamenilor celui de-al 42-lea mileniu.

În roman, apare o legătură între un bărbat şi o femeie, Milton şi Loreta Durand, foarte asemănători, puternici şi frumoşi. Numai că relaţia lor nu este un pasională, fierbinte, ca în zilele noastre sau în trecutul nostru, ci este o „iubire din viitorul îndepărtat”, ceva prea raţional şi prea rigid, apropiindu-se  de „sentimentele” roboţilor. Oare aşa ne-am dori să fie iubirea în viitor?

Orice ar fi, vă recomand să găsiţi şi să citiţi această carte SF românească…