Incredibil, dar există femeia-electrică!


debbie wolfLa prima vedere, Debbie Wolf este o persoană normală, însă dacă se enervează sau este stresată, aparatură electronică din preajma ei se strică. Precum în filmele SF, pe unde trece Debbie becurile pâlpâie, televizorul o ia razna, iar celelalte electrocasnice se strică.

Debbie Wolf a declarat că nu ar fi unică, ci că este una dintre „sliders” (aşa sunt denumite persoanele care susţin că simpla lor prezenţă poate interfera cu electrocasnicele din preajma lor). Bizarele sale abilităţi, denumite de experţii în paranormal că sindromul „Street Light Interference” sau SLI, nu numai că reprezintă o pacoste pentru Debbie, dar i-au adus acesteia şi o faimă mondială care nu o încânta foarte tare, relatează cotidianul britanic Daily Mail.

În Japonia, ea a fost comparată cu eroinele unor benzi desenate denumite Manga. Americanii o compara cu o altă serie, de film de data aceasta, „Heroes”, în care oameni obişnuiţi dezvolta o serie de capacităţi extrasenzoriale.

Există şi sceptici care sunt de părere că SLI nu e decât autosugestie şi coincidenţă – afirmaţii care urmează să fie confirmate sau nu de către specialiştii care efectuează o serie de experimente de laborator elaborate pe Debbie şi pe cei similari ei. Însă dacă Debbie şi ceilalţi „oameni electrici” au dreptate, se pare că cercetătorii vor fi nevoiţi să rescrie toate regulile cunoscute ale fizicii.

„Se întâmplă atunci când sunt stresată, când mă preocupă ceva intens… când sunt plictisită nu se întâmplă nimic. Nu durează o zi întreagă, ci câteva momente, însă au loc frecvent” a povestit femeia.

Debbie, care are 38 de ani, a povestit că o dată, pe când se afla pe motocicletă, a reuşit să ardă mai multe lămpi de pe o stradă şi că deseori îi vede pe electricieni cocoţaţi pe stâlpii din faţa casei ei din Newhaven, încercând să repare ceea ce a stricat ea.

Dereglează ceasurile electronice

Pentru o femeie care crede că interferează cu echipamentul electric, meseria ei este destul de riscantă – ea lucrând ca asistent de patolog la spitalul Royal Sussex County din Brighton. Însă Debbie susţine că niciodată puterile ei nu i-au influenţat munca.

Şi mama femeii este convinsă că fiica ei are abilităţi paranormale. Ea a povestit că nu o lua niciodată pe faţa ei adolescenta în magazinele de electronice şi că nu o prea lasa să umble la electrocasnicele din casă.
„Am avut probleme cu energia electrică în toate casele în care am locuit, şi tot timpul trebuie să schimb bateriile telecomenzilor. Deseori vin acasă şi descopăr o baltă de apă pe jos, pentru că mi s-a dezgheţat frigiderul, iar dimineaţa trebuie să mă trezesc cu tot felul de ceasuri mecanice, pentru că dereglez ceasurile digitale şi întârzii la serviciu. Mama mi-a observat abilităţile înainte mea, pentru că eu credeam că era ceva normal. În orice caz mă afectează foarte tare, şi demult am încetat să mai râd de ce păţesc, pentru că nu mă mai amuză, mi se întâmplă în fiecare zi şi poate fi periculos”, a mai povestit Debbie.

Hilary Evans, autoare a unor cărţi despre persoanele paranormale şi care a inventatoarea termenul „sliders” este de părere că Debbie are puteri deosebit de mari: „ce i se întâmplă lui Debbie se întâmplă multor oameni, însă se pare că totuşi ea este mai puternică decât majoritatea. Ea are o serie de abilităţi necunoscute nouă. Această putere probabil o avem toţi într-o măsură sau alta, însă unii – cum e Debbie – au puteri mai mari”.

Nedemonstrate ştiinţific

Profesorul Richard Wiseman de la Universitatea Hertfordshire- care studiază fenomenele paranormale – a povestit că săptămânal primeşte vizită a cel puţin doi „slideri”. El este de părere că nu ar fi vorba despre capacităţi paranormale, ci de simple defecţiuni. El crede că totul se explică prin faptul că lămpile stradale pâlpâie zile întregi până se sting complet.

„Nu este nimic bizar aici – sunt oameni obişnuiţi care cred că au astfel de puteri. Însă, din câte ştiu eu, aceste aşa-zise fenomene nu au fost niciodată demonstrate ştiinţific. Părerea mea este că ar fi vorba despre atenţie selectivă… felinarele stradale pâlpâie pentru că sunt defecte sau pentru că nu au fost reglate bine… cei care trec prin dreptul lor cred uneori că ei sunt cei care produc aceste efecte… şi odată ce se gândesc aşa, devin mai atenţi şi observă orice situaţie în care luminile se sting, ignorând atunci când nu se întâmplă nimic”.

Până ştiinţa va demonstra dacă scepticii au sau nu dreptate, rămân totuşi numeroase întrebări fără răspuns care întăresc ideea că fiinţă umană e departe de a fi descifrata.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO