În autobiografia sa, Benvenuto Cellini (renumit sculptor, gravor şi scriitor italian, care a trăit între anii 1500 -1570) povesteşte cum el şi ucenicul lui Cenci (12 ani) au mers într-o noapte la Coliseum-ul din Roma, împreună cu doi prieteni şi un vrăjitor sicilian, pentru a-l asista pe acesta din urmă în plină acţiune. Magicianul a desenat mai întâi pe pământ nişte cercuri şi i-a aşezat pe cei din grup într-unul din ele, ca măsură de protecţie. El i-a instruit pe prietenii lui Cellini (Romoli şi Gaddi) să facă un foc mare şi să arunce parfumuri deasupra acestuia. Lui Cellini i-a dat un pentaclu şi i-a spus să-l îndrepte în orice direcţie i se va indica. (Pentaclul este un instrument magic în formă de stea cu cinci colţuri).
Când preparativele ceremoniale au fost încheiate, vrăjitorul a început să invoce, în ebraică, latină şi greacă, o mulţime de demoni. Aproape dintr-o dată, amfiteatrul a părut să se umple cu ei. Cellini, îndemnat să ceară ceva, a întrebat când se va reîntâlni cu iubita sa siciliană. „Auzi ce-ţi spun ei?”, a spus vrăjitorul. „În mai puţin de o lună vei fi cu ea.”
Curând, vrăjitorul a început să se îngrijoreze, deoarece erau de o mie de ori mai mulţi diavoli decât fuseseră convocaţi şi se arătau foarte periculoşi. L-a îndemnat pe Cellini, ce părea a avea mai mult sânge rece, să fie curajos şi să-i dea o mână de ajutor în încercarea de a-i „concedia” politicos şi cu blândeţe, aşa cum cerea ritualul. Între timp, micul Cenci devenea tot mai îngrozit, spunând că vedea un milion de fiinţe înspăimântătoare care-l ameninţau şi că patru giganţi înarmaţi încercau să forţeze intrarea în cerc. Vrăjitorul, tremurând de teamă, a încercat toate cuvintele blânde pe care le putea găsi în scopul de a-i face pe demoni să plece.
Deşi Cellini îi încuraja pe ceilalţi să reziste viziunilor înfricoşătoare, Cenci, cu capul între genunchi, gemea că sunt pierduţi. Maestrul său a încercat să-l convingă că demonii erau toţi sub control şi l-a asigurat că ar vedea doar fum şi umbre dacă ar ridica privirea. Cenci s-a uitat în sus şi a început să strige terifiat. Spunea că întreg Coliseum-ul era în flăcări şi că văpăile veneau spre ei.
Vrăjitorul a încercat un ultim remediu. A ars o cantitate de „asafetida”, o substanţă urât mirositoare extrasă din rădăcina unei anumite plante. Aceasta, şi poate contribuţia involuntară a lui Gaddi la mirosul neplăcut, a spart vraja. Curând, Cenci a spus că diavolii au început să plece furioşi. Grupul a rămas în cercul de siguranţă până s-a făcut ziua, magicianul repetând între timp ceremonialul de exorcizare. Chiar şi în vreme ce se întorceau acasă, Cenci a continuat să afirme insistent că doi demoni erau încă pe urmele lor, zburdând pe drum şi pe acoperişurile caselor. Abia după câteva zile, ucenicul lui Cellini şi-a putut domoli teama cumplită căpătată în noaptea de pomină.