Misterioasa piramidă de foc care l-a însoţit pe celebrul Casanova

3.172 vizualizari

Casanova (1725-1798) a fost un aventurier amoros italian, originar din Veneția, devenit celebru prin peripețiile sale galante, evocate în „Memoires” („Povestea vieții mele”) scrise între anii 1791 și 1798, care cuprind existența sa aventuroasă și experientele sale, convingerile sale, care se remarcă printr-o bună cunoaștere și descriere a moravurilor epocii.

În noaptea de 31 august spre 1 septembrie 1743, Casanova, atunci când avea 18 ani, se îndrepta spre Roma, unde ar fi trebuit să întâlnească un episcop care să-i asigure începutul unei cariere ecleziastice. Din fericire pentru literatura memorialistică şi pentru iubitorii ei, împrejurările n-au favorizat această intenţie. Iar spre sfârşitul vieţii, tânărul de odinioară şi-a amintit strania întâmplare petrecută în acea noapte de sfârşit de vară:

„De la Temi am mers pe jos la Otricoli, unde m-am oprit atât cât mi-a trebuit pentru a examina în voie frumosul pod vechi şi de acolo un căruţaş m-a dus, în schimbul a patru paoli, la Castel-Nuovo, de unde am plecat la Roma. Am ajuns în acest oraş celebru la întâi septembrie, la ora nouă dimineaţa.

Nu trebuie să ascund aici o împrejurare deosebită, care va place nu doar unui cititor, oricât de ridicolă ar fi de fapt. La o oră de mers după Castel-Nuovo, văzduhul fiind liniştit şi cerul senin, am văzut în dreapta mea şi la zece paşi de mine o flacără piramidală înaltă de un cot şi ridicată la patru sau cinci picioare deasupra nivelului terenului. Această apariţie m-a uimit, căci părea să mă însoţească.

Vrând să o cercetez, am încercat să mă apropii; dar cu cât mergeam spre ea, cu atât se îndepărta de mine. Se oprea îndată ce mă opream şi, când acea parte a drumului pe care mergeam era străjuită de copaci, încetam să o mai văd, dar o regăseam imediat ce marginea drumului redevenea liberă. Am încercat şi să fac cale întoarsă, dar dispărea de fiecare dată şi se arăta din nou numai când mă îndreptam iar spre Roma. Această ciudată călăuză m-a părăsit doar când lumina zilei a izgonit întunericul.

Trebuie să mărturisesc cu deplină sinceritate că, în ciuda cunoştinţelor mele de fizică, vederea acestui mic meteor a făcut să-mi treacă prin minte idei ciudate. Am avut prudenţa de a nu vorbi nimănui despre ele”.

Oare ce-a fost?