Pe urmele lui Yeti în Himalaya


Urmele paşilor lui Yeti au fost descoperite de o echipă de cercetători niponi, în munţii Himalaya, între Nepal şi Tibet, potrivit unei declaraţii făcută de şeful Progamului Yeti din Japonia. „Urmele măsoară în jur de 20 de centimetri în lungime şi seamănă cu cele umane”, a declarat Yoshiteru Takahashi, directorul pentru regiunea Katmandu al Programului Yeti din Japonia, informează AFP.

Acestea au fost descoperite de echipa de şapte membri coordonată de Takahashi care revenea din o a treia misiune de 42 de zile în masivul muntos Dhaulagiri IV (7.661 metri), unde încercase să găsească creatura legendară. Deşi au descoperit urme pe care i le atribuie lui Yeti, cercetătorii niponi nu au reuşit să surprindă imagini ale acestuia.

„Mergem în Himalaya de mulţi ani de zile şi suntem capabili în prezent să recunoaştem urmele de urs, de cerb, de lup sau de leopard de zăpadă. Ceea ce am văzut nu semăna cu nimic din toate acestea”, a declarat Takahashi. Pe jumătate om, pe jumătate maimuţă, Yeti a înflăcărat de multe decenii imaginaţia aventurierilor străini, în special a celor occidentali. În decembrie 2007, o echipă americană de televiziune a coborât pantele Everestului, dintre Nepal şi Tibet, anunţând şi ea faptul că a descoperit urmele lui Yeti.

Fotografiile realizate de cercetători pot fi găsite pe site-ul expediţiei. „Noi suntem convinşi că există. Datorită urmelor găsite şi a poveştilor relatate de localnici, suntem siguri că Yeti nu e doar o ficţiune”, a declarat Takahashi. Alpinistul Reinhold Messner, care a escaladat de multe ori vârfurile munţilor Himalaya şi care a crezut, în 1986, că l-a găsit pe Yeti, a recunoscut, în cartea „În căutarea lui Yeti”, publicată în 1998, ca acesta nu există decât în imaginaţia oamenilor, care îl confundă adeseori cu ursul brun de Himalaya.


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu