Lumea satului românesc este plină de legende, iar unele ar putea avea în ele sâmburele unor adevăruri demult pierdute. În acest articol, vom vorbi despre legenda unui „Yeti al Carpaţilor”.
Se ştie mai demult că Yeti (sau „Omul zăpezilor”) ar trăi în masivul Himalaya, în muntii Pamir, în regiunea Caşmirului. Potrivit legendei, el ar fi un umanoid de statură atletică, având o înălţime de 2 metri şi chiar mai mult şi trăind pe înălţimi cu zăpezi veşnice; el ar duce o viaţă nocturnă, ferindu-se de oameni. Dar Yeti în Carpaţii româneşti!? Ce-ați zice dacă o „rudă” a vietății fantomatice din Tibet și-ar fi găsit sălaș în Carpații României?
Există în zona Dornelor o superstiție legată de „Fata pădurii” sau „Femeia pădurii”, având drept pereche pe așa-numitul „Moș al pădurii”. Munții Călimani, odinioară plini de păduri sălbatice, ar fi lăcașul acestor ființe stranii. Doar bătrânii mai păstrează amintiri vagi, pe care timpul le-a estompat în parte. Profesorul Ion Cruceanu, fost director al Muzeului de etnologie din Vatra Dornei, a cules de prin satele din împrejurimi diverse informații, unele referitoare și la „Fata pădurii”.
Astfel, un bătrân de 78 de ani din satul Poiana Negri a povestit despre existenţa unei ființe cu aspect general uman, dar de statură mult mai mare, cu mers biped, corpul neacoperit, cu piele închisă la culoare, scorțoasă („cum e coaja de pe copaci”) și păr negru, abundent. Localnicii își amintesc asemenea întâlniri cam până în anii 1945-1947, când pădurile au început să fie exploatate masiv în zonă.
Iată şi o întâmplare petrecută prin 1931, toamna târziu, în cadrul unui grup de muncitori forestieri. Noaptea, o femeie căreia nu i-au distins chipul, s-a ghemuit în preajma focului lor, pentru a se încălzi. Trezindu-se, oamenii au încercat să o prindă, dar aceasta a dispărut imediat.
„Portretul-robot” al presupusului Yeti din Călimani seamănă izbitor cu cel al confratelui său din Asia. La fel și comportamentul ciudat, care l-a transformat în personajul necurat al vorbelor meșteșugite iarna la gura sobei.
E de remarcat faptul că aparițiile, rarisime, se opresc cam pe la mijlocul secolului XX. Este posibil ca, dacă prin desișurile virgine ale codrilor din Călimani (munți de origine vulcanică) istoria a adus acțiunea „civilizatoare” a omului, strania vietate să fi dispărut în cotloane știute numai de ea.











