Incredibilul artefact “Călcâiul de aluminiu de la Aiud” provine dintr-o sondă spaţială extraterestră? Noi ipoteze

3304

Abia după 10 ani se vorbeşte despre descoperirea extraordinară de la Aiud

În vara anului 1973, la Aiud (judeţul Alba) s-a descoperit un artefact excepţional pentru istoria omenirii, însă, despre această descoperire se vorbeşte public pentru prima dată în anul 1983, în cartea ufologului Florin Gheorghiță, “Enigme în Galaxie”, în capitolul VI, “Vizite pe planeta albastră”, la pagina 152.

Conform autorului, în anul 1973, lângă Aiud, cu ocazia unor escavări de la o carieră de nisip, într-un strat adânc de circa 10 metri, s-au descoperit “trei corpuri ambalate parcă în învelișul întărit format din nisipul presat”. Un specialist chemat la fața locului “a identificat în unul din corpurile respective, un os fosil”. Specialistul local a predat descoperirile la Cluj-Napoca.

Specialiștii clujeni au îndepărtat stratul de sedimente de pe obiectul cel mai voluminos. Nu mică le-a fost surpriza când au descoperit că era un obiect metalic, de o formă ciudată, având urme evidente de prelucrare. Conform autorului ieșean, celelalte două relicve făceau parte “din scheletul unui mastodont”. Descoperirea a primit şi numele de “călcâiul de aluminiu de la Aiud”.

Surpriza compoziţiei principale: aluminiu!

Intrigați de aspectul și mai ales de faptul că într-un strat geologic atât de vechi se găsea un obiect artificial, metalic, specialiștii clujeni au trimis fragmente, spre analiză, la centrul de cercetări al ICPMMN Măgurele. Analiza efectuată i-a derutat atât pe arheologi, cât și pe specialiștii de la Măgurele. Obiectul supus expertizei era compus dintr-un aliaj de aluminiu, cu “ingrediente” din alte metale rare. Era un aliaj complex, format din 12 elemente diverse, dozate în diferite procente. Elementul principal – marea surpriză! – era aluminiul (89%)! Restul elementelor componente au fost găsite ca fiind următoarele (în ordinea mărimii procentelor determinate): cupru (6,2%), siliciu (2,84%), zinc (1,81%), plumb (0,41%), staniu (0,33%), zircorniu (0,2%), cadmiu (0,11%), nichel (0,0024%), cobalt (0,0023%), bismut (0,0003%), argint (0,0002%), galiu (urme).

Aceiași specialiști au fost surprinși de stratul de oxid de aluminiu de pe suprafața obiectului, fiind uimiţi totodată de starea de “îmbătrânire” a obiectului propriu-zis.

Dar aluminiul se produce industrial dela sfârşitul secolului al XIX-lea…

Se știe că aluminiul a fost descoperit în laborator în anul 1825 de către H. Cr. Oersted. Producerea pe cale industrială a putut deveni operațională abia după descoperirea și producerea curentului electric, prin metoda electrolizei aluminei. Primele prelucrări industriale au avut loc la sfârșitul secolului al XIX- lea, în 1883, la cel mai mare producător de aluminiu, firma Alcoa din SUA.

De obicei, aluminiul se oxidează greu. Pe suprafața pieselor de aluminiu se depune un strat de oxid de aluminiu de câțiva microni, care protejează metalul în profunzime. Însăși existența unui obiect din aluminiu, într-un strat geologic profund, precum și stratul de oxid de minimum 1 milimetru, i-a uimit pe specialiștii metalurgi! Exista un obiect din aluminiu, un obiect prelucrat și, aparent, făcând parte dintr-un angrenaj, cu mai multe secole sau milenii înainte de descoperirea aluminiului! Nici celelalte “ingrediente” nu sunt mai puțin contradictorii: cadmiul a fost descoperit în 1817, nichelul în 1751, bismutul în 1753, cobaltul în 1735.

S-a pierdut obiectul bizar!? Din fericire, nu…

Căutând să afle unde s-ar putea găsi atunci obiectul de la Aiud, în 1987, Florin Gheorghiță primea un răspuns dezarmant: din păcate, nu se știe unde se află obiectul de la Aiud!

Totuşi, în 1995, la solicitarea revistei “RUFOR”, Muzeul de Istorie al Transilvaniei din Cluj- Napoca a comunicat că obiectul de la Aiud există şi că se află în patrimoniul muzeului clujean.

blankDescrierea obiectului misterios

Obiectul are un aspect mai mult decât interesant: este ca un “trepied” sau ca un picior al unui tren de aterizare. Talpa “piciorului” nu este plană, având la 1/3 de la partea anterioară o deviație de 15 grade. În partea posterioară se află două “brațe”, în formă de triunghi amplasat la 45 de grade față de planul obiectului. La capătul posterior se află un orificiu mai mic, iar pe orizontală, un orificiu mai mare.

Întregul obiect este acoperit de un strat de oxid gros, de culoare alb-gălbui cu tente de verde, iar pe partea superioară se poate observa, în mod vizibil, acțiunea unor agenți mecanici, părțile superioare din regiunea perforației mari fiind vizibil supuse eroziunii mecanice, fie prin lovire, fie prin corodare mecanică, precum frecare cu un obiect mai dur (lovire?).

Dimensiunile acestui obiect sun următoarele:
– lungimea totală: 205 mm;
– lățimea: 125 mm;
– înălțimea: 68 mm;
– lungimea brațului posterior: 35 mm;
– diametrul găurii mici, posterioare: 18 mm;
– diametrul găurii mari, perpendiculare pe axă: 47 mm;
– adâncimea găurii mari: 35 mm;
– greutatea: 2,3 kg.

blankObiectul din aluminiu e contemporan cu omul de Neanderthal!

Oasele fosile găsite alături de obiect se pare că aparțin unei specii de riconer păros, animal care a trăit în arealul geografic al țării noastre în perioada pleistocenului (într-o perioadă cuprinsă între 10.000 și 80.000 de ani în urmă), în perioada denumită Wurm. Această perioadă a fost contemporană cu habitatul omului de Neanderthal.

Această posibilă datare este extrem de importantă, pentru că putem afirma că obiectul de aluminiu provine dintr-un strat geologic aferent unei perioade în care strămoșii omului nu numai că nu cunoșteau aluminiul, dar se situa în cea dintâi perioadă a paleoliticului!

“Călcâiul din Aiud” a fost examinat şi în Elveţia – rezultate surprinzătoare!

Se pare că o bucată extrasă din acest obiect a fost examinată de un laborator de specialitate din Lausanne (Elveția). Specialiștii elvețieni au confirmat structura obiectului, obținută și de specialiștii de la Măgurele. Tot ei au stabilit că aliajul nu se încadrează în niciun aliaj al aluminiului “standard” folosit în zilele noastre, sau utilizabil. Aliajul în sine a fost definit drept “aluminiu slab”, și că posedă “unghiuri de proiectant”, ceea ce denotă caracterul artificial, creat, al obiectului.

De asemenea, cele două găuri existente, precum și existența “brațului posterior” ne determină să credem că obiectul în cauză a făcut parte dintr-un mecanism sau angrenaj de dimensiuni mai mari, fiind o parte componentă a acesteia.

O bucată din angrenajul unui robot spaţial?

Nu putem să nu remarcăm faptul că forma și caracteristicile acestui obiect se aseamănă izbitor cu trenul de aterizare al unei sonde sau robot spațial. Așa cum presupune și Florin Gheorghiță în lucrarea citată, obiectul poate că a intrat în coliziune cu o ființă furioasă a unei perioade apuse (rinocerul păros) și s-a deteriorat parțial, pierzându-și o parte a trenului de aterizare și provocând moartea “curiosului”? Sau: dacă obiectul ipotetic a fost distrus în întregime, resturile acestuia se mai află ascunse undeva, adânc în sol, în apropierea Aiudului?

Dacă, într-adevăr, este o componentă a unui obiect de zbor care a survolat tundra pleistocenuiui, cine l-a construi și de unde a venit? Un posibil răspuns este greu de dat. Dar o posibilă confirmare a acestei întrebări este menită a provoca fiori…