Paul Bennewitz era un specialist cu bună reputație în sisteme electronice. Din casa lui din Albuquerqe (New Mexico) avea o vedere bună asupra bazei Kirtland a Forţelor Aeriene Americane, unul dintre cele mai mari depozite de arme nucleare din lume.
Începând din 1980, deasupra sau în apropierea acestei baze au fost observate, în mai multe rânduri, aterizând sau decolând, obiecte luminoase care nu păreau a fi avioane sau elicoptere, care se deplasau cu mișcări bruște și manevre imposibile pentru orice aeronavă pământeană și afișau lumini neobișnuite. Unele incidente, însoțite și de blocări ale radarelor și ale altor echipamente timp de mai multe ore, au fost consemnate și în documentele oficiale ale bazei.
Bennewitz începuse să fie interesat de subiectul OZN-urilor din 1979. Începând cu 2 februarie 1980, Bennewitz a început să observe luminile ciudate care zburau deasupra bazei și le-a filmat în mai multe rânduri. A făcut, în plus, și fotografii. A informat apoi agenții de securitate ai bazei Kirtland. Un consultant științific al bazei a confirmat autenticitatea înregistrărilor, precum și faptul că ele înfățișează obiecte de origine necunoscută. Totuși, armata a manifestat un suspect dezinteres pentru continuarea cercetărilor.
Atunci Bennewitz, care devenise între timp convins că armata ascundea o colaborare necurată cu extratereștii, s-a hotărât să ia investigațiile pe cont propriu. El și-a prezentat concluziile in 10 noiembrie 1980 într-o sală de conferinţe de la Baza Kirtland. Cu ajutorul unor instalații sofisticate, recepționase semnale de foarte joasă frecvență emise de ipoteticele OZN-uri. Cu această ocazie, el a descoperit că OZN-urile posedă o bază subterană, lângă localitatea Dulce (New Mexico).
Foarte mulți investigatori OZN s-au întâlnit cu Bennewitz, pentru a cunoaşte cercetările lui; între aceștia s-a numărat şi cercetătorul Jacques Vallée, care credea că semnalele recepționate de Bennewitz erau reale, doar că nu aveau legătură cu OZN-urile, ci cu niște experimente militare secrete.
Cert este că, după aceste dezvăluiri, Bennewitz a început să primească amenințări, pentru a înceta să urmărească semnalele respective. Reacția sa a fost exact inversă: ameninţările l-au convins că Armata Americană ascunde relații „murdare” cu extratereștrii, drept pentru care a continuat detectarea semnalelor cu și mai mult zel.
Atunci a început să primească tot felul de documente care, pe lângă evidente adevăruri, conțineau și subtile intoxicări despre tratate secrete cu extratereștri, despre existența de baze subterane, despre schimburi de tehnologii etc. Treptat, prins în mijlocul unei țesături de dezinformări tot mai bizare, Bennewitz a clacat psihic. Se baricada în casă, ținea arme în preajmă pentru a se apăra de extratereștrii care îl vizitau noapte de noapte venind prin perete să-i injecteze substanțe chimice nocive etc. (sau cel puţin asta credea el). Manipulările la care a fost supus și-au atins scopul. O persoană incomodă a fost făcută inofensivă.