O spectaculoasă fotografie cu un „Bigfoot” ce se plimba prin pădure a fost făcută de un amator


O imensă creatură bipedă a fost fotografiată de un pescar lângă râul Hoh, în jurul lunii iulie 2021. Imaginea, care arată ceea ce pare a fi un hominid mare care se plimbă printr-o pădure, a fost transmisă Organizației Rocky Mountain Sasquatch de către „Ron B”, care a susținut că a fost luată de prietenul său în timpul unei excursii. Creatura și-a făcut apariția la acea vreme de-a lungul râului Hoh din statul Washington (SUA).

Deși au fost furnizate puține alte detalii ale observării, Ron a susținut că a avut mai multe întâlniri cu o astfel de creatură în aceeași zonă. „Eu însumi am văzut-o”, a scris el. „De asemenea, l-am auzit vorbind și urlând. Am auzit o bătătură în copac în octombrie, după ce am tras cu puşca. Atunci am simțit că e mai bine să plec. Suna ca o apă care curge peste un canal. De îndată ce am făcut zgomot, s-a oprit”.

Dar, revenind la această fotografie… arată într-adevăr un Bigfoot autentic sau este altceva? Voi decideţi!

Sursa (traducerea şi adaptarea proprie): rmsobigfoot.blogspot.com


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.