Ne aflăm la începutul lui august 1955. La Oficiul de Cercetări Navale din Washington D.C. a sosit, printr-un curier anonim, un pachet conținând un exemplar din cartea lui dr. Morris Jessup, cercetător în astronomie, binecunoscut pentru studiile sale în domeniul OZN-urilor. Cartea din 1955 era abia scoasă de la editura „Citadel Press” din New York şi se numea „The Case for the UFO”, adică, în traducere, „Cazul OZN”.
Cartea îi era adresată amiralului N. Furth, directorul Cercetărilor Navale. La cartea propriu-zisă a autorului erau adăugate numeroase note pe margine, însemnările erau făcute cu cerneluri de diferite culori, aveau sublinieri, îngroșări de cuvinte etc.
Dr. Jessup a fost ulterior chemat la Biroul de Cercetări Navale din Washington D.C., pentru a discuta împreună despre cartea sa. Adnotările de pe marginea cărții sale l-au impresionat pe autor.
Una dintre adnotări era făcută în carte pe pagina 7. În ea putem citi următoarele: „Sunt de acord că un câmp de forță poate să facă un om să zboare, deoarece am văzut așa ceva și cunosc și cauza acestui zbor. În 1951, oamenii de știință de la Universitatea din Paris au demonstrat acest lucru. O fotografie Associated Press, care reprezenta fenomenul, a fost trimisă în SUA”.
Om zburător? Studiu făcut de francezi? Fotografie Associated Press? Nu se cunoaşte nimic despre toate aceste lucruri. Să fi fost doar imaginaţia bogată a cuiva? Sau, nu iese fum fără foc?