Vom studia o teorie uluitoare care a fost dezbătută și uitată în ultimii ani: teoria controversată a Pământului aflat în expansiune. Pentru a începe să studiem acest lucru, trebuie să vedem o hartă a lumii. Aici putem observa cu ușurință că toată coasta de est a Americii de Sud pare să imite forma coastei de vest a Africii. Se potrivesc aproape perfect de parcă ar fi fost împreună la un moment dat în istorie. Această observație a fost realizată pentru prima dată de geofizicianul german Alfred Wegener, care a propus faptul că toate continentele pe care le vedem astăzi au fost odată conectate. Teoria lui (Kontinentalverschiebung) a fost ridiculizată și respinsă timp de 40 de ani pentru că nimeni nu și-a putut imagina cum s-ar fi putut mișca continentele și s-ar fi putut împinge prin crusta fundului oceanului. Timpul i-a dat dreptate, iar teoria unui supercontinent numit Pangeea a devenit o dogmă în știință.
În acest context, avem ceva surprinzător: în anii 1950, o navă de cercetare de la Universitatea Columbia a efectuat un studiu în larg al fundului Oceanului Atlantic și a descoperit un imens lanț de munți scufundat, care a fost numit „dorsala Atlanticului”. Într-o examinare detaliată a acestei formaţiuni, a reieşit faptul că ea s-a format din crăpăturile din scoarța terestră care au permis magmei să iasă la suprafață, să se răcească și să se solidifice pentru a deveni o noua crustă. De fapt, mostrele de la baza crustei de pe ambele părți ale crestelor au arătat că aceasta era relativ nouă și extinsă spre exterior.
Aşadar, miliarde de tone de crustă nouă s-au format pe crestele oceanice și acest lucru a mutat continentele, dar este suficientă activitatea mantalei Pământului pentru ca acest lucru să se întâmple? De fapt, ar fi posibil ca și dimensiunea planetei să devină din ce în ce mai mare?
Pentru a menține o planetă de aceeași dimensiune, trebuie să existe o metodă care să compenseze toată această activitate. Pentru a rezolva această dilemă, oamenii de știință au teoretizat că plăcile se mișcă uneori sub alte plăci într-un proces numit subducție. Ceva teoretic plauzibil, dar care nu poate fi verificat cu tehnologia noastră de astăzi, deoarece niciun obiect experimental nu a fost plasat pentru a fi măsurat acolo.
Sam Carey, un om de știință amator australian, a îndrăznit să rezolve puzzle-ul continentelor, luând în calcul apa. Astfel, toate fundurile marine actuale sunt tinere din punct de vedere geologic, iar continentele de astăzi, cum ar fi Australia, s-au format acum aproximativ 4,3 miliarde de ani, dar, în contrast, cel mai vechi fund geologic s-a format cu doar 180 de milioane de ani în urmă. Carey a propus ceva interesant: Pământul s-a extins cu sau fără apă printr-o forță internă care a făcut ca toate continentele să se separe, deoarece sfera Pământului a fost cea care a crescut cu adevărat.
Lui Carey i-a luat mult timp să-și demonstreze teza, mai exact până la inventarea computerului. El a sugerat să se facă un experiment pentru a măsura expansiunea Pământului; astfel, în 1986, propunerea sa a fost realizată într-un proiect ambițios. Cum? O pereche de receptoare [A&B] s-au stabilit în locuri diferite de pe Pământ, fiecare privind același quasar (sursă astronomică de energie electromagnetică) și ascultând emisiile sale radio. Quasarurile sunt considerate surse radio în spațiul cosmic, care servesc ca un „far universal” atunci când se fac măsurători. Echipa lui Carey a transmis din punctul A de pe Pământ către quasar și a măsurat timpul de răspuns. Apoi, când B, situat la antipozii lui A la aceeași latitudine, a trecut exact prin același loc al măsurării inițiale, a transmis din nou.
Ţinând cont de curbura Pământului, rotația și deplasarea acestuia, s-a calculat că, în principiu, Pământul crescuse infinitezimal între două rotaţii. Pe o perioadă de 10 ani, rezultatele experimentale au arătat o expansiune a Pământului de aproximativ 2 centimetri pe an. Carey a tras concluzia că Pământul, în urmă cu 250 de milioane de ani, ar fi avut probabil doar 50% din greutatea sa actuală.
Susținătorii teoriei expansiunii Pământului subliniază că acest lucru explică unele mistere care i-au uimit pe arheologi și biologi, în special în ceea ce priveşte gigantismul animal. Astfel, conform acestei teorii, ar fi logic să credem că ființe precum dinozaurii ar fi putut evolua pentru a deveni animale atât de mari.
Aşadar, e posibil ca avem o planetă care se mărește pe zi ce trece; să sperăm că nu este periculos pentru noi și că este doar ceva firesc, deși unele teorii reușesc să lămurească puțin despre această problemă. Dacă e adevărat, de ce devine Pământul din ce în ce mai mare?
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
