Nori enigmatici şi subţiri au apărut sub atmosfera superioară a lui Titan, satelitul cel mai mare al planetei Saturn


Sonda spaţială NASA Cassini a zburat peste Titan, satelitul cel mai mare al planetei Saturn, între 7 iunie și 25 iulie 2016 și a reuşit să capteze mai multe fotografii uimitoare în latitudinea nordică a satelitului, folosindu-se de instrumentele de pe sondă, şi anume Imaging Science Subsystem (ISS) şi Visual and Infrared Mapping Spectrometer (VIMS). Din cele două sisteme, numai VIMS a fost capabil să pătrundă prin atmosfera tulbure a satelitului, pentru a captura o imagine în infraroșu a unor nori.

ISS constă dintr-o cameră digitală cu unghi larg şi una cu unghi îngust, care sunt sensibile la lungimi de undă vizibile de lumină, dar și la lungimi de undă în infraroşu şi ultraviolete. Totuşi, oamenii de ştiinţă nu-şi explică de ce norii sunt vizibili în unele imagini, iar în altele nu, deşi imaginile au fost luate la intervale apropiate de timp.

Mai jos în articol puteţi observa o imagine monocromă (cea din partea de sus) care a fost capturată de către ISS de la o distanță de aproximativ 640.000 de kilometri și în care nu se observă nori. Cu toate acestea, imaginea de jos a fost capturată de la aproximativ 45.000 de km de către VIMS, în infraroșu, iar aici se observă nori luminoşi pe cerul satelitului Titan.

„Chiar dacă aceste două imagini au fost luate la lungimi de undă diferite, cercetătorii se așteptau la existenţa măcar a unui indiciu de nori în imaginea de sus”, au spus oficialii NASA într-o declarație. Diferenţa dintre imaginile ISS şi VIMS ar putea fi totuşi dată de atmosfera tulbure de pe Titan; VIMS e mult mai sensibil la lungimea de undă în infraroşu decât ISS.

Sursa: space.com

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock