Munţii Bucegi ar trebui să se numească „Buceci” – aşa apare în vechile documente. De unde vine acest nume?


Munţii Bucegi sunt cei mai cunoscuţi munţi din România. Dar, de unde vine numele de „Bucegi”? În documentele istorice scrise, din secolele al XIII-lea, până în al XVIII-lea, numele acestui masiv apare sub forma Buceci (Buceaci, Buceciul, Buciac, Buciaci, Bucecii). La 1587 (28 mai), Mihai Viteazul face act de donație jupâniței Caplea din Cocorăști… „ca să-i fie ocină la muntele care se chiamă Buceciul, partea ei toată, din muntele din Buceci, oricât se va alege”.

Așadar, când singular, când plural! Va fi fost oare un masiv Bucecii, alcătuit din mai mulți munți, dintre care unul se numea Buciac? Este greu de răspuns la această întrebare.

Din documentele istorice se ia cunoștință, însă, de cea mai veche utilizare economică acestor munți – pășunatul. La 1582-1585, aceleiași jupănițe Caplea i se dă în scris domnesc… „să-și ia cășăria de pe munți, de pe muntele ei din Bucegi… de la o stână este două cașuri, precum este legea cea veche”. Aşadar, putem admite că ciobanii au denumit acești munți (pentru ei munte fiind numai, pășunea alpină, nu și pădurea!) cu apelativul – devenit, mai târziu, toponimic – ce desemna pășunea, pe care ei, timp de 3-4 luni pe an, își purtau oile. În tradiţia populară, buceac=pășune. Aşadar, este posibil ca masivul Bucegi, în întregime, să fi fost numit după principala caracteristică a zonei celei mai înalte, cea alpină. De exemplu, Jepii Mari (2075 metri), Jepii Mici (2148 metri), Vârful cu Jnepeni (1850 metri, din muntele Cocora) au fost numiți după covorul vegetal caracteristic: jepii – sinonim cu jneapăn; „jeneapăn” este un cuvânt străvechi.