
Un urs polar care are pictat pe el textul „T-34” a fost postat recent pe Facebook de Serghei Kavri, de la World Wildlife Fund (WWF), organizaţie ecologistă de protejare a animalelor sălbatice. Filmul a strâns sute de mii de vizualizări pe rețelele de socializare.
„T-34” a fost un tanc folosit de Uniunea Sovietică în timpul celui de-al doilea război mondial, însă nu este clar dacă desenul de pe pielea ursului este o referire la tanc sau la altceva. „Nu știu de unde a fost luată imaginea”, a scris Kavry. „Dacă face referire la un aspect militar, acest lucru este o lipsă de respect pentru istorie”.
Potrivit lui Anatoli Kochnev, de la Institutul Biologic al Nordului, cine a fost responsabil trebuie să fi sedat animalul, deoarece literele sunt prea drepte pentru a fi realizate pe urs în timp ce acesta se deplasa.
UPDATE: Un raport recent a indicat faptul că ursul ar fi fost de fapt marcat de oamenii de știință de la Institutul de Ecologie și Evoluție Severtsov, care au fost trimiși pentru a evalua amenințarea pe care urșii o reprezintă pentru sătenii locali. Se pare că vopseaua folosită va dispărea în două săptămâni.

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025