Piatra Jadaculla este una dintre cele mai mari petroglife din America de Nord, constituind în acelaşi timp unul dintre cele mai mari mistere arheologice de pe Terra. De ce spun asta? Pentru că această piatră este acoperită cu simboluri necunoscute, pe care nimeni (nici măcar oamenii de ştiinţă) n-au fost în stare să le descifreze. Reprezintă ea un cod preistoric? Sau este un fel de mesaj secret pentru generațiile viitoare ale omenirii?
Detaliile de formare a petroglifei sunt necunoscute pentru oamenii de ştiinţă. Piatra Judaculla nu este o piatră obișnuită, pentru că prezintă nişte marcaje şi simboluri misterioase ce pot fi mai vechi de 10.000 de ani. Numărul și densitatea de gravuri sugerează că ele au fost sculptate pe parcursul mai multor etape. Nu sunt alte roci din zonă care au marcaje similare, deși există o mulţime de pietre în apropiere. Unele dintre desene par a reprezenta animale, în timp ce altele par a fi figuri umane, sori și figuri geometrice.
Legenda indienilor Cherokee cu privire la piatra Jadaculla este una foarte interesantă. Se pare că, la un moment, în vechime, a existat un uriaş cu ochii oblici, care se numea Tsulkalu (care, în limba indienilor cherokee chiar asta înseamnă: „ochi oblici”). Tsulkalu a fost un mare vânător ce a trăit în munții din apropiere. Când a ajuns în zona unde se află piatra, el ar fi zgâriat-o cu mâinile sale cu cele 7 degete… Dumnezeule! Cine a fost acest Tsulkalu, un uriaş cu ochi oblici şi 7 degete la mâini!?
Oricum, precum spuneam mai sus, absolut nimeni n-a reuşit până acum să descifreze aceste imagini. E un mister care, probabil, nu va fi rezolvat niciodată.