Cică a fost descoperită arca lui Noe. Să-i credem pe arheologi?


arca lui Noe 17Un grup de exploratori chinezi şi turci a anunţat că este posibil să fi descoperit arca lui Noe, pe muntele Ararat, la o înălţime de circa 4.000 de metri, în Turcia, informează AFP, potrivit Mediafax. Cercetătorii spun că au descoperit bucăţi de lemn care au făcut parte din structura arcei, iar în urma datării cu carbon 14 s-a stabilit că acestea au o vechime de circa 4.800 de ani, epoca în care se presupune că a fost construită aceasta.

„Nu suntem siguri 100% că este vorba despre arcă, însă suntem 99,9%”, a declarat Yeung Wing-Cheung, regizor de filme documentare chinez originar din Hong Kong şi membru al echipei de exploratori numită Noah’s Ark Ministries International. Structura arcei implică mai multe compartimente, unele separate prin grinzi din lemn, care găzduiau animale. Echipa a exclus ideea potrivit căreia zona în care s-a făcut descoperirea ar fi fost locuită, pentru că nu s-au descoperit în regiune dovezi ale prezenţei umane, la o înălţime de peste 3.500 de metri.

Responsabilii turci locali vor cere guvernului să solicite UNESCO să acorde regiunii statut de patrimoniu mondial pentru ca situl să fie protejat pe parcursul săpăturilor arheologice, a spus Yeung.

Potrivit Bibliei, Dumnezeu ar fi declanşat potopul pentru a elimina nedreptatea de pe Pământ şi i-a cerut lui Noe să construiască o arcă şi să aducă pe ea câte un exemplar din fiecare specie. Tot potrivit Bibliei, după potop, arca a rămas pe vârful unui munte, despre care cercetătorii cred că este muntele Ararat.

Sursa: www.romanialibera.ro

Părerea mea e că ceea ce s-a descoperit nu e deloc arca lui Noe. Dacă a existat vreodată arca, acum circa 5.000 de ani, aflându-se pe un munte înalt, aunci aş da credit oameniilor de ştiinţă Charles J. Cazeau şi Stuart D. Scott jr. care observau: „Dacă arca s-a oprit pe creasta muntelui Ararat acum 5.000 de ani, este foarte probabil că în decursul veacurilor ea a fost antrenată la vale de gheţari. Astfel, într-o anumită măsură arca s-ar fi dezintegrat, lemnul ar fi fost târât pe povârnişurile inferioare ale muntelui, care erau accesibile chiar şi oamenilor obişnuiţi să se caţere pe munţi”.

Majoritatea geologilor sunt de acord că este imposibil pentru o ambarcaţiune nautică să ancoreze la o altitudine de 4.570 m. Cum spunea foarte bine Eric Cline, istoric şi arheolog la Universitatea George Washington din Washington, D.C., care a afirmat: “aceste expediţii sunt o pierdere de timp, energie şi bani care ar putea toate să fie mai bine investite pentru sprijinirea săpăturilor arheologice din toată lumea.”.


Lasă un comentariu