O mare enigmă istorică: prinţul Ludovic al XVII-lea al Franţei nu a murit de mic în închisoare şi a trăit ca ceasornicar?

6.326 vizualizari

În anul 1785, când s-a născut Charles-Louis de Bourbon, fiul regelui francez Ludovic al XVI-lea, era evident că-l aşteaptă o viaţă strălucită. Deşi era mezinul familiei, fiind băiat, el urma să moştenească tronul Franţei, iar nu sora sa, Maria Tereza. Urma să stăpânească palate luxoase şi mari latifundii. Francezii, însă, care duceau o viaţă grea, nu erau încântaţi de ideea de a le fi rege. Louis avea doar 4 ani când în Paris a izbucnit revoluţia, mulţimea cerând abolirea monarhiei.

Ghilotinarea părinţilor micului delfin

Părinţii lui Louis, Ludovic al XVI-lea şi Maria-Antoaneta, al căror mod de viaţă luxos îi înfuriase pe supuşii greu încercaţi, au ajuns în captivitate. În perioada furtunoasei copilării a democraţiei franceze, când ţara era guvernată de comitete, Ludovic, Maria-Antoaneta şi copiii lor au avut domiciliu forţat timp de doi ani. În 1793, însă, norocul i-a părăsit pe Ludovic al XVI-lea şi pe soţia sa, aceştia fiind ucişi.

Delfinul ajunge în închisoare

Membrii Convenţiei i-au închis pe micul Louis şi pe sora sa în închisoarea Temple, din Paris. Regaliştii refugiaţi în străinătate l-au proclamat rege pe băieţelul de 7 ani, sub numele de Ludovic al XVII-lea. Fără îndoială că mulţi membri ai Adunării Naţionale i-ar fi trimis cu dragă inimă la ghilotină pe micul rege şi pe sora sa. Totuşi, nu puteau subestima importanţa copilului pentru negocierile cu ţările vecine inamice. Familiile regale din Austria, Prusia şi Spania, au pornit de mai multe ori lupte la frontiera Franţei, pentru a încerca restabilirea monarhiei. De aceea, cei doi prizonieri din închisoarea Temple erau foarte importanti pentru membrii Adunării Naţionale.

Între timp, regaliştii aflaţi în exil şi simpatizanţii lor parizieni au făcut nenumărate tentative de mituire, pentru a-l elibera pe micul Louis, care era îngrozit de cele întâmplate. Câţiva membri ai Adunării Naţionale, temându-se de înfrângerea revoluţiei, plănuiau să-l ducă pe Louis într-o ascunzătoare secretă. Astfel, dacă regaliştii ar fi devenit stăpâni pe situaţie, copiii le-ar fi putut salva viaţa acestor revoluţionari.

Se răspândi un zvon conform căruia micul Louis ar fi dispărut din închisoare…

În curând, în Paris a început să se răspândească zvonul că Louis dispăruse din închisoarea Temple, în condiţii misterioase, pentru a garanta renaşterea monarhiei. Pentru a risipi aceste temeri, Adunarea Naţională a numit o comisie de tutori, care aveau sarcina de a-i vizita în mod regulat pe micul Louis şi pe sora sa, după care trebuiau să întocmească un raport.

Era delfinul surdo-mut?

La 19 decembrie 1794, Harmand, unul dintre membrii Adunării Naţionale, l-a vizitat pe băieţelul de 9 ani în celula sa. În raportul său, a prezentat starea precară a sănătăţii copilului, care avea braţele şi picioarele pline de umflături. Pe Harmand l-a uimit mai ales modul în care a reacţionat copilul la întrebările sale despre felul în care era tratat. Nu părea a auzi întrebările care îi erau adresate şi nu a scos niciun cuvânt. Părea surdo-mut. Raportul lui Harmand a fost muşamalizat.

Delfinul muri de scrofuloză în închisoare?

În mai 1795, băieţelul din Temple s-a îmbolnăvit grav. Deşi a beneficiat de îngrijire medicală, starea copilului s-a înrăutăţit continuu, Louis decedând în noaptea de 8 iunie. Cei patru medici desemnaţi de Comisia Siguranţei Publice au făcut repede autopsia copilului decedat, i-au scos inima şi i-au examinat în mod amănunţit creierul. Au stabilit drept cauză a decesului scrofuloza, mai exact ftizia glandelor limfatice ale gâtului. Nu a avut, însă, loc o identificare a cadavrului de către sora sa, Maria Tereza, care era deţinută într-o altă aripă a închisorii. Cadavrul a fost înmormântat în grabă într-o groapă comună din grădina bisericii Saint Marguerite. A doua zi, s-a declarat, fără nicio altă explicaţie, că băiatul a murit.

Micul Louis nu murise cu adevărat?

Se zvonea, însă, că Louis nu murise. Nu trecuse niciun deceniu de la aceste întâmplări, când, după campaniile glorioase de cucerire, Napoleon şi-a întemeiat propria dinastie. S-a încoronat împărat, iar copiilor, fraţilor şi prietenilor săi le-a donat titluri nobiliare. După înfrângerea de la Waterloo, din 1815, aliaţii au considerat că a sosit vremea ca tronul Franţei să fie redat adevăratei familii regale. Alegerea lor s-a oprit asupra fratelui regelui decapitat, care a fost încoronat sub numele de Ludovic al XVIII-lea. Zeci de bărbaţi, în vârstă de 30 de ani, au pretins atunci că sunt Louis şi, deci, li se cuvine dreptul de a guverna Franţa. Toţi aceştia deţineau informaţii privind înlocuirea copilului din închisoarea Temple.

Un ceasornicar din Londra era cu adevărat Louis al Franţei?

Cea mai ciudată pretenţie a venit cu cincisprezece ani mai târziu, de la un ceasornicar prusac, ce trăia în Londra, în 1830, când o nouă revoluţie, mai puţin sângeroasă, a îndepărtat familia Bourbonilor de pe tronul Franţei. Naundorff a făcut un raport lung şi amănunţit despre cele petrecute în urmă cu 35 de ani. Spunea că, la 8 iunie 1795, a fost drogat cu opiu şi scos din închisoarea Temple, după care, timp de 14 ani, a fost purtat dintr-o casă în alta, în Franţa, Anglia şi Germania. Susţinea că în 1800, regele Prusiei i-a eliberat acte false pe numele de Karl Naundorff. După ce a ispăşit o condamnare pentru falsificare de bani, s-a căsătorit şi s-a stabilit în Anglia.

Dădaca lui Louis îl recunoaşte pe ceasornicarul Naundorff ca fiind adevăratul moştenitor al tronului Franţei

În anul 1833, a organizat o întâlnire cu Madame Rambaud, dădaca lui Louis şi cu vicontele de Rochefoucauld, reprezentantul prinţesei de Angouleme, sora lui Louis. Dădaca era convinsă de identitatea barbatului, iar vicontele a declarat că a fost fascinat de afirmaţiile lui Naundorff şi de asemănarea sa impresionantă cu Ludovic al XVI-lea, tatăl lui Louis.

Au existat numeroase tentative de asasinare ale lui Naundorff, două din acestea având loc în 1841. Pe atunci, Naundorff încerca să-şi câştige pâinea fabricând arme. În urma unei explozii provocate intenţionat, a fost grav rănit. În cursul aceluiaşi an, casa i-a fost incendiată. Întrucât incendiul i-a mistuit locuinţa, Naundorff a rămas sărac, fiind închis timp de patru ani în închisoarea datornicilor, New Gate.

La autopsia ceasornicarului, s-au remarcat semne particulare ale prinţului Louis

Conform certificatului de deces, emis în Olanda, pe bărbatul de 60 de ani îl chema Charles Louis de Bourbon, prinţ de Normandia, fiul lui Ludovic al XVI-lea şi al Mariei-Antoaneta. În urma autopsiei, medicul olandez a remarcat câteva semne particulare pe corpul său: o aluniţă pe coapsă, câteva urme triunghiulare de vaccin pe braţe, o cicatrice pe buză. Aceste semne se potriveau cu descrierea făcută de Madame Rambaud, care fusese doica lui Louis, de la naşterea sa până în anul 1792, cu un an înainte de închiderea sa în Temple.

Dacă într-adevăr Karl Naundorff era Louis de Bourbon, atunci conducătorii Revoluţiei Franceze l-au deposedat de dreptul de a-şi juca rolul pe scena istoriei. Dar, dacă povestea este adevărată, cine au fost conspiratorii lipsiţi de inimă, regalişti sau revoluţionari, care l-au dus în închisoarea Temple, lăsând în locul său un băieţel surdo-mut, care, din cauza bolii de care suferea, a murit în celula puşcăriei?