Regele Ludovic al XVI-lea a fost condamnat la moarte prin decapitare, pe data de 21 ianuarie 1793. După tragicul eveniment, câţiva oameni şi-au înmuiat batistele în sângele regal proaspăt curs, pentru a le păstra ca amintire. Acum, oamenii de ştiinţă cred că, pe cel puţin o batistă cu sângele regal, se află chiar sângele lui Ludovic al XVI-lea, scrie ABC News. Pe tigva de praf de puşcă în care s-ar fi aflat batista chiar scria următoarele: „Pe 21 ianuarie, Maximilien Bourdaloue şi-a înmuiat batista sa în sângele lui Ludovic al XVI-lea după decapitare.”
Acum 2 ani, scriam un articol (https://www.lovendal.ro/wp52/s-a-gasit-sangele-original-al-regelui-ghilotinat-al-frantei-ludovic-al-xvi-lea/), în care arătam cum s-a extras ADN-ul din urmele de sânge uscat din interiorul tigvei (căci batista n-a mai fost găsită şi, probabil, sângele s-a scurs în tigvă) şi s-a ajuns la concluzia că acest ADN avea „imaginea” regelui francez decapitat, inclusiv ochii săi albaştri. Dar neavând un alt ADN cu care să-l compare, nu se putea spune că acela ar fi aparţinut lui Ludovic al XVI-lea fără îndoială. Între timp, echipa de experţi au găsit însă soluţia: au extras material genetic dintr-un alt artefact, adică din capul mumificat al lui Henric al IV-lea, strămoşul lui Ludovic al XVI-lea.
(Pentru cei care nu cunosc istorie, vă prezint pe scurt legătura dintre Henric al IV-lea, rege francez mort în 1610 şi Ludovic al XVI-lea). Henric al IV-lea a avut ca fiu şi moştenitor pe regele Ludovic al XIII-lea, care, la rândul său l-a avut ca fiu pe celebrul Ludovic al XIV-lea. Acesta a fost străbunicul lui Ludovic al XV-lea, rege francez ce a domnit între 1770 şi 1775. Ludovic al XV-lea l-a avut ca nepot pe Ludovic al XVI-lea. Aşadar sunt 7 generaţii între Henric al IV-lea şi Ludovic al XVI-lea).
Rezultatele au fost clare:„Studiul arată că ambele ADN-uri posedă aceeaşi moştenire genetică pe linia paternală”, spune Philippe Charlier, patolog francez care a participat la acest studiu.
P.S. Acest studiu poate pune capăt şi speculaţiilor conform cărora Ludovic al XIV-lea n-ar fi fost fiul lui Ludovic al XIII-lea, ci al cardinalului de Richelieu (aşa cum am scris în acest articol din 2009: https://www.lovendal.ro/wp52/un-mister-din-istoria-frantei-ludovic-al-xiv-lea-regele-soare-era-un-bastard/), atât timp cât între Henric al IV-lea şi Ludovic al XIV-lea există o legătură genetică neîntreruptă pe linie paternă.
Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!
DONATI prin PAYPAL:
DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869 - Cont EURO: RO62INGB0000999917684738
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025