Troţki, duşmanul de moarte a lui Stalin

3.470 vizualizari

trotki1Omul care a facilitat revoluţia rusă, „liderul revoluţionar înnăscut“, mâna dreaptă a lui Lenin, inamicul urât al lui Stalin, Leon Troţki (născut ca Lev Davidovici Bronstein) a fost una dintre cele mai influente (şi mai detestate) personalităţi ale istoriei moderne. Fără Troţki, este foarte probabil că Lenin nu ar fi reuşit să impună marxismul în Rusia. Istoria lumii de la 1917 încoace ar fi fost cu totul alta dacă tovarăşii Lenin şi Troţki nu ar fi reuşit.

Fondator al primului ziar Pravda (Adevărul), Troţki a furnizat o mare parte din argumentele rebeliunii, deşi a aderat mai târziu la bolşevism. El i-a arătat lui Lenin cum să folosească o confederaţie de soviete, sau de consilii alese, pentru a-şi consolida puterea. Troţki, şi nu Lenin, a fost acela care a condus şi a organizat revolta armată care, după căderea ţarului, a răsturnat guvernul provizoriu al lui Kerenski şi a instalat conducerea comunistă.

În calitate de comisar de război, Troţki a fondat Armata Roşie şi a folosit-o cu brutalitate pentru a suprima masivele tulburări civile care au marcat Rusia după revoluţie. Foarte talentat în procesul revoluţionar şi al războiului civil, Troţki nu a reuşit să fie un „aparatcik“, un birocrat în statul sovietic monolitic care a urmat. Extrem de vanitos şi de arogant, lui Troţki îi lipseau atât îndemânarea politică a lui Lenin, cât şi viclenia lui Stalin.

În ultimele zile ale lui Lenin, Troţki a apărut foarte plictisit de şedinţele de partid, citind romane, în timp ce Stalin îşi consolida în tăcere puterea. Subestimarea lui Stalin şi mândrul lui refuz de a intra în lupta politică i-au asigurat căderea şi exilarea din Rusia. În timpul anilor ’30, Stalin a epurat partidul de aproape toţi fondatorii săi, într-o serie de procese spectaculoase, urmate de execuţii. În 1940, agenţii secreţi ai lui Stalin au planificat asasinarea lui Troţki într-un asalt frontal al casei sale, de tip fortăreaţă, din Ciudad de Mexico, cu mitraliere şi bombe, dar au eşuat. Mai târziu, un asasin singur a reuşit să câştige încrederea unui prieten al lui Troţki, a obţinut o audienţă la marele om şi i-a înfipt un cârlig de gheaţă în cap. Troţki s-a luptat cu el, dar a murit a doua zi.

Mai mult decât oricare personalitate de stânga, inclusiv Karl Marx, „evreul Troţki“ a ajuns să simbolizeze revoluţia şi comunismul. În timpul războiului civil din Rusia, izbucnit îndată după revoluţie, animate de personalitatea „malefică“ a lui Troţki, trupele antibolşevice au masacrat mai mult de 50.000 de evrei nevinovaţi în Ucraina. Mai târziu, pe Frontul de Est, în timpul celui de-al II-lea război mondial, soldaţilor nazişti li s-a spus că duc un război sfânt, care va culmina cu înfrângerea definitivă a evreilor bolşevici, omorâtorii lui Christos. Ororile implementării Soluţiei Finale au fost mai uşor comise de nişte escadre ale morţii, care credeau că şterg pentru totodeauna de pe faţa pământului imaginea lui Troţki. Marea ironie a sorţii face ca acest simbol al evreimii, Troţki, să fie un evreu care ura evreii. Mulţi dintre revoluţionarii importanţi ai perioadei au fost evrei. Lideri revoluţionari ca Rosa Luxemburg, din Germania, şi Béla Kun, din Ungaria, au fost evrei neevrei. Aceştia fie şi-au negat originea, fie au mers mai departe şi şi-au umilit confraţii. La unul dintre primele congrese ale marxiştilor ruşi, Bund-ul sau Uniunea Generală a Muncitorilor Evrei, a fost distrusă de Troţki într-un mod feroce. De asemenea, el a trecut cu vederea pogromurile suferite de poporul lui în timpul războiului civil din Rusia.

Troţki şi Lenin
Troţki şi Lenin

Repetăm, nu Lenin, ci Troţki a fost personalitatea din spatele primelor succese ale comunismului. El a petrecut o mare parte din viaţa sa de adult făcând revoluţie. Fiu al unui fermier prosper, Lev Davidovici Bronstein a fost trimis, la vârsta puţin peste 20 de ani, în Siberia pentru activităţi subversive împotriva regimului ţarist. În Siberia, el s-a căsătorit cu altă revoluţionară, au făcut două fete, apoi a scăpat şi a ajuns în Anglia, cu binecuvântarea soţiei, dar fără familie, şi-a luat numele unuia dintre temnicerii lui, unul „Leon Troţki“, şi a devenit propagandistul personal al lui Lenin. Lenin l-a trimis pe Troţki înapoi în Rusia ca să lucreze în ilegalitate. Troţki a organizat consiliile muncitoreşti, apoi repetiţia în costume a revoluţiei din 1917, conducând în 1905 o încercare nereuşită de a răsturna guvernul. Judecat, trimis în închisoare, exilat din nou în Siberia, a scăpat încă o dată, plecând de data aceasta în America. În 1917, el s-a întors în Rusia imediat după Lenin şi a organizat atacul împotriva Palatului de Iarnă. Comuniştii aveau să obţină controlul asupra Rusiei, care avea să dureze mai bine de 70 de ani.

Viziunea lui Troţki, a revoluţiei permanente, s-a jucat pe o scenă internaţională şi a fost foarte aproape de îndeplinire. Atât Troţki, cât şi Lenin au presupus că ideea lor de revoluţie a muncitorilor se va răspândi în Germania, Franţa şi Anglia, pictând în roşu aprins drapelele europene. Revoluţia rusă a servit drept model pentru revoluţie la fel de sângeroase în China, Vietnam, Coreea şi Cuba. Ţările Lumii a III-a, ţări mai mult agrare, par să fie mai adaptabile la comunism decât naţiunile imdustrializate. Totuşi, stalinismul, acea excrescenţă deformată a leninismului, a covârşit toate idealurile utopice, intelectuale, ale lui Troţki şi a devenit un exemplu favorit pentru statele în curs de dezvoltare de orientare stângistă.

În cei 12 ani de exil, Troţki a lucrat din greu ca să dea în vileag terorismul şi ipocrizia lui Stalin. Desigur, Troţki nu a fost un liberal democrat, crezând tot timpul în supremaţia partidului comunist. Statul sovietic cumplit de uniform, la fondarea căruia a ajutat, nu putea permite existenţa unei voci independente. Cînd exlilul nu l-a mai putut amuţi, Stalin s-a asigurat că rana de la cap făcută de asasin va reuşi.