Cum luptau în trecut regii lumii cu leii?


Imagine: generata de AI (Microsoft Designer)

A te măsura în luptă cu leul (regele animalelor) era, în antichitate, un privilegiu al capetelor încoronate, căci numai regii puteau susține că au în braț forța leului, iar pe cap grația divinității. Prin supremul duel între stăpânul țării și domnul patrupedelor, conducătorii popoarelor voiau să demonstreze supușilor că nimeni pe lume, nici acest gigant al naturii, nu ar putea rezista puterii și curajului lor. Doborârea la vânătoare a unui leu constituia pentru monarhi un suprem orgoliu, care impunea respect și pretindea venerație.

În inscripții lungi, săpate în granit, regii asirieni enumerau trofeele lor de vânătoare. Tiglat-Pilesar al III-lea se fălea că a ucis 120 de lei, iar, în Egipt, faraonul Amenofis al III-lea (1411-1375 î.Hr.) era lăudat – într-o inscripție pe un scarabeu de piatră (animal sacru) – că a ucis cu propria mână 200 de lei. Alexandru cel Mare, ajuns stăpânul Asiei, a adoptat fastul de la curtea regilor persani, între care și vânarea leului în rezervațiile oficiale – niște vaste păduri înconjurate de ziduri înalte. Biograful său scrie că tânărul monarh pleca la vânătoare cu puțini însoțitori și fără arme grele, hotărât să ucidă leul aproape singur, așa cum izbutise Lismaoh, unul din generalii săi.

Acest orgoliu a persistat, prin secole. Când doborau vreun leu, cezarii Romei gravau această ispravă pe reversul unei medalii comemorative, ei reprezentându-se lângă stârvul animalului. Alteori, scena aceasta împodobea în medalioane arcul de triumf al împăratului, sarcofagul lui sau mozaicul palatului.

Jocurile de circ din Roma și alte cetăți au adus mari nenorociri leului, ca și altor patrupede exotice. Sute de fiare erau aduse în „carcerele” circului și lansate apoi în arenă, pentru a se lupta fie între ele, fie cu vânători sau gladiatori. În jocurile de circ prin care Octavian August a serbat victoria sa asupra lui Antoniu au fost uciși 260 de lei, cifră modestă față de cei 400 pe care îi oferise circului Iulius Cezar sau de cei 600 uciși în spectacolele date de Pompei pentru a celebra victoriile sale.

Alteori, leul îmblânzit și dresat era pus să facă slujbă de ogar, spre a vâna alte animale sălbatice. Monumentele egiptene arată un astfel de leu lângă tronul sau carul faraonului, iar la Luxor, pe unii din stâlpii templului, dăinuie în relief o scenă de vânătoare în care faraonul Ramses al II-lea este însoțit de un leu.

Pasiunea aceasta a contaminat și pe suveranii europeni medievali. În „Cronica regelui Ludovic al IX-lea” (1226-1270), există lauda oficială că monarhul vâna lei în Tunisia, cu arcul sau cu arbaleta.