Traian Lalescu – matematicianul român care a publicat prima monografie din lume dedicată ecuațiilor integrale (1911)


Ca orice știință, matematica se dezvoltă în permanență, dar cunoaște anumite perioade în care această dezvoltare este mai vijelioasă. O astfel de perioadă a fost și sfârșitul secolului XIX, când apar discipline noi, ca, de exemplu, teoria ecuațiilor integrale. Iar prima monografie din lume care a fost dedicată acestui domeniu se datorează matematicianului român Traian Lalescu (1882-1929).

Traian Lalescu provenea dintr-o familie originară din Banat, zonă cu care marele matematician a rămas în permanentă legătură, de-a lungul întregii sale vieți. S-a născut la București, dar studiile liceale le urmează în diferite orașe – Craiova, Roman și Iași – fiind premiantul I în toate clasele. De mic este atras de matematică, colaborând la „Gazeta matematică”. Reușește primul, cu nota maximă posibilă, la Școala Națională de Poduri și Șosele din București și urmează timp de trei ani cursurile acestei școli. Fiind însă atras irezistibil de matematică, se retrage de la cursurile de ingineri și se înscrie la Secția de Matematică a Facultății de Științe a Universității din București, obținând licența în numai doi ani (1903-1905).

După ce activează un timp ca profesor în învățământul mediu, pleacă pentru specializare la Paris, ca bursier. Aici trece din nou examenele de licență și în anul 1908 devine doctor al Sorbonei, cu o teză ce trata problema noilor ecuații integrale. În anul 1911, Traian publică prima monografie din lume dedicată ecuațiilor integrale, monografie în care expune și rezultatele sale personale. Monografia, apărută mai întâi la București, este tradusă în anul următor în limba franceză, apărând la Paris, cu o prefață datorată marelui matematician E. Picard.

Traian Lalescu a avut și o intensă activitate social-politică. În anii 1918-1919, a acționat susținut la Paris, pentru unirea tuturor românilor. Dar activitatea sa este, în primul rând, dedicată matematicii. După o perioadă în care funcționează în învățământul mediu la Giurgiu și București (1906-1912), intră ca asistent la Școala Națională de Poduri și Șosele, funcționând simultan și la Facultatea de Științe din București, unde predă primul curs de ecuații integrale din învățământul superior românesc.

Inteligența sa scăpărătoare era mereu în căutarea noului în știință, urmărind și legarea matematicii de multiple aspecte ale practicii. Tocmai de aceea, după ce urmează în 1915 un curs de electricitate și electrotehnică în țară, la Școala Națională de Poduri și Șosele, audiază și cursurile Școlii Superioare de Electricitate de la Paris (1918-1919), obținând titlul de inginer. Revenit în țară, ia parte activă la reorganizarea învățământului superior în perioada imediat următoare primului război mondial, ca și la introducerea unor cursuri noi. Astfel, chiar el predă, pe rând, cursuri de algebră superioară, mecanică rațională, geometrie analitică, calcul tensorial, teoria numerelor.

La insistența sa, se înființează Școala Politehnică din Timișoara (1920), el fiind primul rector al acestei prestigioase instituții de învățământ superior. Tot la Timișoara, înființează o revistă de matematică. În afară de contribuțiile matematice amintite, Traian Lalescu este autorul unei interesante monografii intitulate „Geometria triunghiului”. Tot lui i se datorează și unele studii originale privind așa-numitele funcții spline (de tip polinom), ca și cercetări de fizică matematică. De asemenea, Lalescu a lăsat în urma sa numeroase lucrări privind istoria matematicii în România. Dacă moartea nu l-ar fi răpit în plină putere de creație, la mai puțin de cinci decenii de viață, opera sa ar fi fost desigur și mai bogată.