Am avut din nou dreptate: „Secretele lui Lovendal” v-a vorbit cu o săptămână înainte de posibila moarte a lui Hugo Chavez, aşa cum fac acum toate site-urile de ştiri


Pe 21 febuarie 2013, am publicat un articol (de fapt, o bănuială de a mea) precum că preşedintele Hugo Chavez ar fi deja mort. Articolul este AICI: https://www.lovendal.ro/wp52/o-noua-dezvaluire-a-secretelor-lui-lovendal-desi-oficial-traieste-presedintele-venezuelei-hugo-chavez-e-mort-inca-din-decembrie-2012/. Acest articol nu se afla pe niciun site de limba română, dar nici pe alte site-uri din marea mass-media tradiţională (gen Daily Mail, Yahoo, Google News, Reuters etc.). Ei bine, cam după circa o săptămână, ştirea că Hugo Chavez ar putea fi deja mort a început să apară atât în mass-media internaţională, cât şi în cea românească.

Citez câteva exemple:

* Gândul, 28 februarie: „Ambasador panamez: Hugo Chavez e mort”:

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, ar fi murit de pe 30 decembrie 2012, scrie CNN Chile, citându-l pe fostul ambasador al statului Panama la Organizaţia Statelor Americane, Guillermo Cochez.  Liderul venezuelan se lupta de mai mult timp cu cancerul, iar în urmă cu două luni acestea ar fi intrat în moarte cerebrală, susţine ambasadorul. Potrivit aceluiaşi Guillermo Cochez, Chavez a fost deconectat zilele trecute de la aparatele şi declarat mort. „Invit guvernul venezuelan să dezmintă această informaţie şi să ni-l arate pe preşedintele Hugo Chavez, astfel se va şti dacă ce spun eu este adevăr sau minciună”, a declarat Cochez. Mai mult, politicianul panamez a precizat că fiicele lui Chavez au fost cele care au cerut deconectarea de la aparate, în urmă cu patru zile. Cu toate acestea, autorităţile venezuelane au negat zvonul, spunând că liderul de la Caracas este în continuare sub tratament medical.”

* Evenimentul zilei, 2 martie 2013: „Hugo Chavez ar putea fi mort”:

„Liderul opoziţiei Henrique Capriles a declarat vineri că guvernul Venezuelei minte despre starea de sănătate a preşedintelui Hugo Chavez şi că adevărul va fi cunoscut în câteva zile, informează Associated Press. Capriles a lansat această acuzaţiei într-un tweet în timp ce vicepreşedintele Nicolas Maduro i-a asigurat pe venezueleni la televiziunea naţională că preşedintele lor lovit de cancer continuă o recuperare dificilă şi lentă după intervenţia chirurgicală pe 11 decembrie, informează Agerpres. De atunci, Chavez nu a mai fost văzut şi nici auzit, în afară de câteva fotografii pe patul de spital. Guvernul afirmă că el s-a întors din Cuba pe 18 februarie şi se află la spitalul militar din Caracas. Joi, Maduro a declarat că Chavez se luptă pentru viaţă. Chavez l-a învins pe Capriles la alegerile din 7 octombrie. Opoziţia afirmă că el ar trebui învestit ori declarat incapabil şi să se convoace noi alegeri. Maduro îi acuză pe adversari de răspândire de zvonuri despre sănătatea lui Chavez pentru a destabiliza naţiunea”.

Cum am ajuns să fiu primul în România, dar şi printre singurele site-uri alternative din lume care a ajuns la concluzia încă de pe 21 februarie 2013 că Hugo Chavez ar fi mort? Simplu: prin deducţie logică. Ştiam demult de boala lui Hugo Chavez şi bănuiam că nu mai are şanse mari de supravieţuire. Aflasem din ştiri că el plecase în Cuba din decembrie 2012 pentru tratament medical…şi am devenit suspicios din moment ce, vreme de săptămâni întregi, nu auzisem pe niciun site internaţional de ştiri vreo informaţie privind starea sa de sănătate. Suspiciunea s-a accentuat în momentul în care am citit ştirea conform căreia liderul venezuelan a ajuns în ţară pe 19 februarie 2013, dar televiziunea publică din Caracas nu a difuzat nicio imagine cu Chavez, contrar uzanţelor. Chestia aceasta ar fi trebuit să atragă atenţia multor ziarişti şi să se întrebe „de ce?” „ce se întâmplă cu adevărat?”. Eu mi-am pus această întrebare şi m-am gândit că Chavez ar putea fi mort. Aşa că am început să caut pe Internet articole referitoare la această posibilitate…dar n-am găsit nimic! Am găsit în schimb această ipoteză în câteva site-uri de ştiri alternative şi în câteva bloguri minuscule. Aşa că, văzând că există oameni care gândesc ca mine, am scris acel articol de pe 21 februarie, al cărui link l-am expus mai sus.

Acesta ar trebui să fie modul în care ar trebui să funcţioneze un site de ştiri alternative serios: să caute semnificaţia ascunsă de dincolo de ştirile oficiale. Numai aşa puteam afla adevărul, căci vedeţi voi…trăim într-o lume în care adevărul se maschează atât de bine!

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO